Merită noul Renault Zoe?

Renault n-a avut o misiune ușoară pentru noua generație. Ce poți să schimbi ca să crești vânzările? Ce îmbunătățiri poți să aduci ca să ieși în fața concurenței?

Piața de electric s-a schimbat total în ultimii cinci ani. Zoe nu mai este singura sub-compactă electrică. Au apărut altele mai arătoase și care sunt mai plăcute la condus, au încărcare mult mai rapidă și tot pe acolo ca preț.

Așadar, noua generație Zoe are aceleași forme ușor de recunoscut dar mai futuriste. Un upgrade drăguț. Revoluția este la interior cu cea mai nouă generație R-Link, materiale cu multe clase peste generația precedentă, mulți asistenți pentru condus și eficiență sporită.

Rămâne referință și-n 2020, așa că pune-o pe lista scurtă de cumpărături pentru electrice. S-ar putea să-ți placă.