Accidentele ne costă foarte mulți bani. De ce autoritățile vor mașini mai sigure

Autoturismul este unul dintre cele mai nesigure mijloace de transport. Șansele să mori într-un accident rutier, în drum spre casă, sunt mult mai mari decât într-un avion sau tren. Dar, cine pleacă cu avionul de la muncă, să fim serioși?

Fără toate sistemele de siguranță de pe mașini, și nu vreau să par radical, dar am avea mai puțini prieteni printre noi. 

Fiecare om pierdut într-un accident rutier aduce pierderi la vreo 2,3 milioane de euro. Și aici nu mă refer doar la costuri pentru intervenția pompierilor, medicilor sau daune produse din cauza accidentului, ci e vorba și de costurile umane, de bani pe care decedatul nu-i mai aduce la bugetul de stat, mai avem cheltuieli cu înmormântarea dar și întârzierile din trafic cauzate de accident. De asigurări nici măcar nu am vorbit. Aceste costuri diferă foarte mult de la o țară la altă. De exemplu, în Slovacia, pierderile ajung la vreo 700.000 de euro, în Austria 3 milioane de euro pentru un om decedat într-un accident rutier. Pentru România nu avem statistici. Știm doar că avem cele mai periculoase drumuri din Europa.