Au început reducerile de vară

Processed with VSCO with c8 preset

În mod oficial, perioada reducerilor a început de mai bine de o săptămână, așa că m-am gândit să-ți prezint câteva lucruri pe care eu mi le doresc și în același timp să îți arăt și în ce elemente să investești. În primul rând trebuie să lămurim un lucru, ceva ce produce de multe ori confuzie. Reducerile promoționale și reducerile de sezon nu sunt unul și același lucru. Reduceri promoționale pot avea loc pe tot parcursul anului, la diferite colecții sau elemente vestimentare. Însă, de cele mai ulte ori aceste reduceri sunt ceva mai mici, de maximum 50% și au ca scop accelerarea vânzărilor într-o anumită perioadă. În schimb, când vine vorba de reduceri de sezon, din punct de vedere legal, acestea pot fi făcute doar de două ori pe an. Așa se face că avem soldări de primăvară-vară și de toamnă-iarnă.

În această perioadă magazinele scapă de stocurile de produse pentru sezonul încheiat și fac loc pentru colecții din noul sezon. Perioada 15 ianuarie -15 aprilie este dedicată produselor de toamnă-iarnă, iar perioada 1 august- 31 octombrie celor de primăvară-vară. Perioada maximă de soldare este de 45 de zile. Însă, magazinele folosesc trucul cu vânzările promoționale atât pentru a prelungi perioada de soladare cât și pentru a vinde cât mai multe produse.

Mai mult ca niciodată, în ultimii ani, observ din ce în ce mai des promoții la diferite magazine, iar perioada de soldare începe să semene cu ceea ce ar fi trebuit să fie demult. Produse la prețuri foarte, foarte mici. Că doar de asta le numim soldări, nu? Nu pentru o reducere de câțiva lei la unele produse pe care oricum nu le vrea nimeni. Tot parcursul anului este presărat cu tot felul de promoții, unele mai atractive, altele mai puțin, dar perioada soldărilor a devenit cu adevărat una interesantă. Însă, nu te lăsa păcălit! Nu-ți cheltui toți banii de la primul val. Încercă să ignori măcar prima săptămână vitrinele încărcate cu numere mari tăiate și etichete roșii, nu te lăsa pradă tentației. Primele zile procentul reducerilor este mare, dar la preț nu se simt atât de mult.

Dacă mă citești de mai mult timp, știi deja care este tactica mea. Încep cu o prospecție, analizez ofertele și produsele, îmi stabilesc prioritățile, fac bugetul și apoi iau cu asalt mall-urile. În plus, în ultimele zile de reduceri merg în pelerinaj la toate mall-urile din oraș. Nici nu știi ce comori poți găsi prin diferite magazine în ultimele zile ale perioadei de reduceri. Ca să-ți dau un exemplu, în urmă cu câțiva ani îmi doream enorm o pereche de pantaloni, dar al cărei preț întreg era mult prea mare, cel puțin pentru cât eram eu dispus să scot din buzunar. Așa că, mi-am încercat norocul și am așteptat perioada soldărilor. Și uite-mă pe mine prin ultimele zile ale lunii august într-un mall în care nu mai fusesem de câțiva ani. Pe un raft mic dedicat ultimelor produse la promoție văd pereche mea – ultima, exact măsura mea. Evident, a fost un noroc. Însă, cu puțină răbdare poți obține produsele mult dorite la prețuri extraordinar de bune!

Și cum spuneam la început, astăzi vă arăt lista mea cu produse pe care mi le doresc. Pe majoritatea mi le-am pus deja în coș unde verific periodic prețurile, pe unele le-am vânat prin magazine, iar altele le voi cumpăra doar dacă le voi găsi la niște super prețuri. 

Jachete

reducerile de vară

O idee bună este ca în perioada soldărilor să investești în piese vestimentare scumpe în timpul anului. În această categorie intră jachetele și haine de exerior. Economisești sume mari dacă alegi să-ți cumperi în această perioadă. Știu, nu le poți purta acum, dar îți vei mulțumi în sezonul rece că ai haine noi, nepurtate, pentru care ai dat puțini bani.

Încălțăminte

Poți investi în unele perechi de papuci, sandale și în general încălțăminte de vară. Ai la dispoziție suficient timp să le porți, dar îți vor fi de folos și anul viitor. Însă, fiind elemente de sezon prețurile nu scad atât de mult. Cel puțin nu la începutul soldărilor.

Pantaloni și jeans

La capitolul acesta ai o mulțime de opțiuni, mai ales dacă ai marele noroc să nu porți mărimile mediiPrimele produse care dispar de pe raft, în funcție de magazin, sunt cele medii. Totuși, la câte opțiuni de modele și prețuri sunt cu siguranță ai de unde alege. Am găsit jeans și pantaloni chiar și la 60-70 de lei. Evident, materialele nu sunt de cea mai bună calitate, dar îi poți purta un sezon întreg fără nici o problemă.

Accesorii

Lasă-le pe ultima sută de metri și nu te hazarda să cumperi orice îți apare în față. Gențile, eșarfele și accesoriile în general se vor ieftini abia spre finalul campaniei și nu merită să te grăbești. Mai ales dacă nu îți trebuie ceva neapărat.