Cinci accesorii ridicol de scumpe pentru gaming
În lume există lucruri pentru toate gusturile și pentru toate buzunarele, iar gamingul nu face excepție: regula de aur este și aici că acel ce deține aurul face regula. Totuși, dacă e să ne ghidăm după bunul simț, nu tot ce zboară se și cumpără. Indiferent dacă ești fiul unei șeic dintr-un deșert petrolifer îndepărtat sau dacă numeri atent bonurile de masă la sfârșitul lunii, următoarele accesorii care provin din lumea gamingului te vor face să înghiți în sec. Sau să râzi cu lacrimi. Sau să sudui cu sete. Cert e că nu vei rămâne indiferent la ele, mai ales atunci când vei face niște socoteli rapide despre raportul cost-utilitate. Să le luăm, așadar, în ordinea crescătoare a cifrelor de pe etichetă!
Tastatura de gaming Optimus Popularis
Optimus Popularis este un periferic aparte, care i-ar face să ridice sprâncenele chiar și pe cei mai împătimiți gameri. Acest accesoriu se diferențiază de oricare altă tastatură de PC taman prin faptul că nu e nici optim ca preț, nici foarte accesibil pentru uzul popular. Fiecare tastă în parte este un mic ecran LED de sine stătător, unde poți înlocui literele standard cu orice bazaconie dorești. În jocuri precum DOTA, League of Legends sau World of Warcraft, această opțiune poate fi extrem de utilă, prin faptul că ai putea copia orice abilitate din joc direct în tastatură, cu simbolul ei cu tot. Pare amuzant și sunt sigur că și este, dacă nu te ustură la buzunar să plătești 1.500 de dolari pentru un periferic.
Stația de lucru Emperor 200
Când vine vorba de confortul personal, unii ar cheltui oricât pentru a prilejul de a sta cât mai comod. Iar în cazul stației Emperor 200, prețul este de 49.150 de dolari, pentru onoarea de a-și odihni șezutul pe ceva moale și confortabil, atunci când butonează computerul. Ca design, arată impresionant. În realitate, singurul avantaj palpabil – cu fesele – este că te vei simți ca Darth Vader în camera sa de meditație. În rest, orice om obișnuit va găsi prețul cam mare pentru un glorificat substitut de birou. După părerea mea, monstruozitatea asta ar trebui să cotizeze la chirie, fiindcă ocupă spațiu cât o soacră venită în vizită pe nepusă masă. Odată ce ai plătit pe ea valoarea unei garsoniere în Titan, poți să folosești stația oricum te taie capul – pentru gaming, pentru muncă sau ca să-ți oftici prietenii. Dacă o să mai ai prieteni, după ce o să se afle câți bani ai dat pe o instalație la fel de utilă ca o centrală atomică de apartament, cu alambic pentru țuică și loc de pus icoană. Oricum, centrala asta cred că ar fi un pic mai ieftină.
Motion Pro II
Dacă ai visat vreodată să participi la un raliu și să urci în top 3 pe podium, ei bine află că, într-un fel, acum ai putea. Și într-un mod mult „safe” decât profesioniștii ca Lewis Hamilton, care își riscă viața de fiecare dată când bagă cheia în contact. Tu ai opțiunea să te simți pilot de orice vrei direct din sufragerie. Ai nevoie numai de niște bani. Mulți, mulți bani. De fapt, stupid și ridicol de mulți bani, pentru că simulatorul de curse auto Motion Pro II costă cât un BMW nou-nouț sau cât două folosite, plus o excursie de cinci stele în Bora Bora. Nota de plată pentru surogatul de mașini se ridică la 50.000 de euro. În apărarea produsului, trebuie să menționez că, într-adevăr, el constă în tehnologie extrem de sofisticată. Scaunul în sine este dotat cu hardware și software de ultimă generație, capabile să calculeze și să reproducă fiecare zguduitură, înclinație sau hop al mașinii, în funcție de marcă. Simulezi un Rover sau un Logan, vei simți diferența, pentru că datele încorporate acolo despre automobile vin direct de la producători. Un sfat ca să înțelegi măcar pe ce ai dat banii până la capăt: te vei simți cu adevărat mijlocul acțiunii doar dacă optezi pentru realitatea virtuală, caz în care vei uita complet că ești într-un simulator.
Caștile Assassin’s Creed Origins Utopia
În urma nu știu cărui studiu de piață, experții de la Ubisoft au stabilit că este mare nevoie printre amatorii de jocuri de niște căști pentru gaming în valoare de 50.000 euro. Constat că e o sumă tot mai recurentă pentru accesoriile cu preț ridicol de mare. Astea în cauză vin placate cu mai multe carate de aur decât trese are Chuck Norris pe centură. Dar stai, mai e ceva! Ca orice om sănătos la cap dispus să arunce o avere pe două difuzoare placate cu metal galben, probabil că ești foarte îngrijorat unde ai putea agăța asemenea bijuterie. Și, ce să vezi, laboratorul de estetică Ubisoft a venit cu o soluție, sub forma unui bust care-l reproduce pe Bayek, protagonistul din noul Assassin’s Creed. Statueta pe care o poți admira și tu în poză nu vine pe gratis, ci costă încă 12.000 euro. Dacă tot te-ai deschis la băierile pungii cu galbeni, ar fi păcat să te zgârcești la mărunțiș. Și dă-i bătaie ca să devii un fericit proprietar al accesoriilor amintite, deoarece există în Univers numai zece perechi! Cel mai probabil, nimeni nu știe ce calitate are sunetul lor, în afară de producători. Fii tu ăla care află și ne dă de veste!
Nintendo Wii Supreme
Acesta nu este un accesoriu propriu-zis, dar era păcat să ratez ocazia de a vorbi despre cea mai scumpă cutie de gaming lansată vreodată. În 2006, japonezii au ieșit pe piață cu Nintendo Wii, o consolă care s-a bucurat de vânzări globale demne de Cartea Recordurilor. Cu peste 100 de milioane de bucăți răspândite în întreaga lume, Nintendo Wii i-a depășit în trombă și i-a lăsat într-un ditai norul de praf pe competitorii săi de atunci, Playstation 3 și Xbox 360. După acest succes global, domnii de la Nintendo au încheiat un parteneriat cu Goldstriker International și au produs un exemplar aparte, destinat gamerilor care doresc să se distingă de restul muritorilor. Poartă numele de Nintendo Wii Supreme și vine la prețul „promoțional” de doar 481.250 de dolari. Consola cântărește 2.5 kg, este din aur solid de 22 de carate și, chiar dacă ți-ai permite una, în 2017 nu o mai poți găsi.
Acum, că am epuizat lista celor mai ridicol de scumpe accesorii din lumea gamingului, rugămintea mea ar fi să lași în secțiunea de comentarii câteva cuvinte, despre ce ai face tu dacă ți-ai permite oricare dintre aceste produse.