2021 Mercedes-Benz S500 – Nou Înseamnă Automat Și Mai Bun?

Mercedes-Benz Clasa S este de decenii sedanul mare de lux de referință în industrie. Însă în ultimii ani, rivalii au venit cu modele din ce în ce mai competitive iar Mercedes a fost forțat să aibă o abordare foarte îndrăzneață cu noul S-Class, modelul cunoscut ca W223 (sau V223 dacă e vorba de varianta cu ampatament mărit).

Noua generație Clasa S vine cu un design exterior în ton cu restul gamei, dar trebuie văzut în persoană pentru a fi apreciat. Altfel, din poze, mașina va părea un CLA mai mare, ceea ce nu este deloc o descriere exactă – S-ul are un je ne sais quoi pe care îl percepi mult mai bine atunci când ai mașina fizic în fața ta.

Dar dacă exteriorul nu aduce prea mari surprize, la interior s-ar putea să ai un șoc dacă erai familiarizat cu vechiul S. Interioarele vechiului și noului model nu au nicio legătură unul cu celălalt și asta s-ar putea să-i facă pe unii să se gândească de două ori dacă vor sau nu noul S. Nouă ne-a plăcut noua abordare tech-heavy, însă sunt câteva detalii la interior care ni s-au părut ușor neinspirate.

Cu toate astea, atunci când conduci S-ul sau, mai bine, ești pasager pe locul din dreapta spate, te vei simți ca un milionar (asta dacă nu ești deja pentru a-ți putea permite mașina; cea pe are am testat-o noi sărea de €180,000). Trece peste toate suprafețele, fie ele netede sau neregulate, cu o ușurință incredibilă – din mașină tu doar vei observa că se schimbă culoarea suprafeței de rulare dar nu vei simți neapărat o mare diferență din punct de vedere al confortului.

Și totuși am recomanda să nu optezi pentru jante pe 21 de inci pentru că ele afectează totuși negativ confortul la rulare. Să ții cont și de faptul că dacă alegi jantele cele mai mari, nu mai beneficiezi de unghiul maxim de bracare dacă optezi pentru direcția pe spate care pe exemplare cu jante mai mici întoarce roțile cu până la 10 grade (cel mai mult din industrie).