Volvo XC40 Recharge – În sfârșit!

Am avut plăcerea de a conduce Volvo XC40 Recharge zilele acestea. Este o mașină superbă care are foarte multe plusuri, mai ales când vine vorba de siguranță, condus și confort. Se conduce foarte bine, are o autonomie de 418km și ajunge la 100km/h în doar 4,9 secunde, ceea ce este mai mult decât suficient.
Îmi place foarte mult interiorul simplu cu care suntem deja obișnuiți la toate mașinile Volvo. Materiale premium, plăcute la atingere și care rezistă în timp, fără a se vedea zgârieturile pe ele.
Mașina are doar două moduri de condus, normal și off-road, dar clar nu mai ai nevoie și de modul sport, pentru că primești toată puterea motorului indiferent de ce mod ai folosi. Regenerarea are loc doar în momentul în care frânezi, până atunci, când ridici piciorul de pe frână, viteza rămâne aproape constantă, scăzând destul de încet.
Consider că este o mașină care oferă siguranță, iar un alt avantaj este acela că nu este o mașină imensă, ceea ce o face ideală pentru deplasarea într-un context urban.
Dacă te-am făcut curios, urmărește tot videoclipul de pe canalul nostru de Youtube!