Vlog – ”Cum l-am făcut pe Răzvan să dispară!”

De data aceasta, eu și Răzvan am avut o ocazia să mergem un weekend în Bunești și să stăm la Bike Check Inn. Peisajul familiar pitoresc te scapă de grijile cotidiene urbane, iar pe noi chiar ne-a ajutat să ne relaxăm după două săptămâni încărcate de muncă. Ei bine, cu ocazia acestui eveniment, am decis să facem și un VLOG.

Nu am avut vreo direcție până acum când a venit vorba de subiecte de VLOG, dar ne-am gândit să începem o serie de parodii în care ridiculizăm cu mult peste măsură alți vloggeri care din păcate se iau în serios. Nu vom da nume, dar dacă urmăriți tot felul de canale care vă lasă cu un gust amar în gură și cu expresia: „cum se poate uita lumea la asemenea mizerii?”, cu siguranță veți recunoaște anumite personaje care domină YouTube-ul românesc.

De aceea chiar nu trebuie să ne luați în serios ori să vă uitați critic la astfel de materiale de-ale mele și de-ale lui Răzvan, fiindcă le facem conștienți cu parodia în minte. Dacă am fi făcut un video „behind the scenes”, cu siguranță ne-ați fi auzit cum ne criticam ideile ca fiind mizerabile. Din fericire pentru noi, nu vorbim câtuși de puțin de serios în astfel de circumstanțe, dar din păcate pentru mulți alții, materialele sursă din care ne inspirăm se iau cât se poate de în serios.

Așadar, după cum veți vedea în video, am făcut un „review” de mașină, apoi Răzvan a susținut un reportaj cutremurător pentru postul de televiziune fictiv Cavaleria Cultural, iar spre final, ca o „farsă”, l-am făcut pe Răzvan să dispară în mijlocul unui lan de porumb. Vedeți? Chestii „random” care nu au nici o noimă, dar la care dacă vă uitați fără prejudecăți ca la o emisiune de comedie, cu siguranță reușim să vă stârnim câteva râsete.

Acum destul cu explicatul, fiindcă aveți un clip întreg mai sus. Numai bine!