[Video] Ai un stil de viață sănătos dacă faci 5 lucruri

Un prieten mi se plângea cu ceva timp în urmă că și-a pierdut condiția fizică și a luat în greutate. Acum vrea să se apuce de sală și să aibă un stil de viață sănătos. Deși atitudinea lui e de lăudat, sala nu este singurul loc unde îți poți îndrepta starea de sănătate. Mie îmi place să spun că sunt trei locuri unde îți construiești un corp de care să fii mândru: sala, bucătăria și dormitorul.

Am vorbit cu Diana Oprea, fostă campioană mondială de fitness, actualmente antrenoare fitness, despre cele cinci lucruri care trebuie făcute pentru a avea un stil de viață sănătos.

1. Activitatea fizică

Indiferent că o faci la sală, pe bicicletă, pe pârtie sau alergând prin parc, activitatea fizică este un lucru de bază care trebuie făcut constant. Nu, nu e de ajuns să dai o tură de parc o dată pe lună. Eu vorbesc de transpirat, febră musculară și suferință de câteva ori pe săptămână. Dacă nu te doare înseamnă că nu contează. Rezultatele nu vin ușor, ți-am zis deja care e cheia marilor succese.

2. Dieta

Da, știu, nouă bărbaților nu ne place cuvântul “dietă”. Parcă femeile au pus cumva stăpânire pe termen și ne-ar fi rușine să le spunem prietenilor că “suntem la dietă”. Dar aici vorbim despre ceea ce mănânci. Menține un echilibru între proteine (40%), carbohidrați (40%) și grăsimi (20%). Nu îți impune schimbări radicale din prima zi, dar începe să faci alegeri mai conștiincioase când vine vorba de mâncare.

Renunță la prăjeli, mai taie din făinoase și introdu mai multe fructe și legume. Dar nu exagera! Îmi aduc aminte de un documentar cu oameni supra-ponderali în care un medic povestea cum un pacient de-al său nu înțelegea de ce nu slăbește după ce a renunțat la junk food și mănâncă doar fructe. Când l-a întrebat medicul cam câte fructe mănâncă pe zi, acesta a răspuns mândru: “Cam 5 kg”.

3. Bea apă!

Recunoaște. Când vezi la televizor mesajul cu “Bea cel puțin doi litri de apă pe zi”, cam dai ochii pe spate. Dar dacă îți spun că eu beau doi  litri de apă până la ora 9 dimineața, mă crezi? Secretul e că merg foarte devreme la sală și iau cu mine o sticlă de 1,5 litri de apă pe care o golesc până termin antrenamentul. Ia și tu o sticlă de apă cu tine și vezi cât bei din ea în cursul zilei. Vei fi surprins.

Apa te poate ajuta să slăbești!

Apa nu are nici un efect miraculos în slăbire, însă te poate ajuta să mănânci mai puțin. Sentimentul pe care îl ai atunci când ți-e foame este foarte similar cu cel de sete. Așadar, de multe ori când crezi că ți-e foame, ți-e de fapt sete. Data viitoare când “ai mânca ceva”, bea un pahar cu apă. De asemenea, bea un pahar cu apă și înainte de masă, vei mânca mai puțin.

4. Relaxarea

Poate nu te așteptai să găsești asta în listă dar relaxarea este foarte importantă. Ieșirea la o plimbare prin parc, yoga sau masajul de orice fel au efecte foarte benefice pentru stilul tău de viață. Dacă ai activități fizice constante este bine să îți faci timp și pentru relaxare. Asta îți va ajuta corpul să se refacă după efortul susținut și te va ajuta să revii refăcut și cu forțe proaspete. Ca să nu mai spun că relaxarea are un efect pozitiv și asupra intelectului.

5. Somnul

Asta dacă nu cumva dormi deja foarte mult. Dar în cazul în care ai un stil de viață care îți limitează orele de somn este timpul pentru o schimbare. Este recomandat să dormi cel puțin 6-7 ore pe noapte pentru a-i oferi corpului tău timp de recuperare. Excesul de somn nu este nici el recomandat. Prea mult somn are deja efecte mai mult negative decât pozitive.

Mulțumim Pescariu Sports & Spa pentru găzduire.