VIDEO – REVIEW de rulotă… în cinci!

Îți spun de pe acum concluzia: ca să poți să fugi repede la clip. Știu, e lung, mai lung ca două episoade din Friends însă merită! Atât clipul cât și experiența de a te plimba cu rulota! Mai ales dacă ai prieteni buni sau mergi cu familia. Dacă ești mai fițos s-ar putea să te deranjeze pur și simplu lipsa de spațiu sau faptul că se mișcă toată rulota atunci când se urcă Codrin în ea. Codrin e al nostru dar ai și tu unul mai solid în grupul tău de prieteni :)

Am stat să mă gândesc de trei ori înainte să scriu acest text, tocmai pentru că eu sunt unul dintre aceia mai ”fițoși”. Mai exact țin foarte mult să fie liniște atunci când vreau să dorm și să mă și odihnesc. Nu a fost pentru că am fost prea aproape de festivalul Neversea. Și nu e vina rulotei, ci exclusiv vina noastră că nu am parcat undeva mai retras. Ține minte asta când închiriezi o rulotă.

Acum că am rezolvat problema intimității și a liniștii, cel puțin pe timp de noapte, trebuie să vezi lucrurile aproape ca în momentul în care construiești o casă. Ai nevoie de apă, curent și canalizare. Pentru al treilea ”element” e nevoie doar de o toaletă publică unde să clătești rezervorul pentru lucuri ”nasoale”. Pe primele două le găsești într-un camping sau poate chiar la o terasă care are locuri de parcare pentru rulote. Curentul ai nevoie de el ca să îți încarci mai mult laptop-ul. Orice altceva funcționează ori pe bateria dedicată a rulotei, cu ajutorul rezervorului de propan sau a celui de motorină.

Apropo de rezervor, plănuiește-ți din timp și cu grijă drumul. Fiecare zece kilometri în plus peste 90 Km/h vine cu cel puțin un litru mai mult la consum. În plus, nu te gândi să depășești, mai ales pe autostradă, nici o șansă. La viteză de croazieră se comportă impecabil, mai greu puțin până ajunge acolo deși majoritatea au vreo 170 de cai putere. Și vreo 2.5 tone și 3.10 m înălțime. Grijă mare și în ce benzinării te bagi, nu toate sunt ”compatiblie” cu rulota. Problema lor.

Haideți mai bine să vedeți un altfel de review…