VIDEO – KIA Proceed GT, pe stilul Panamera

Kia e pe val. Mașini fiabile, deloc scumpe și deja cu pretenții din partea comunității închegate de proprietari de KIA. Deși nu mai e chiar mașina accesibilă de altădată, tot poate fi un best-buy datorită garanției de șapte ani. Astăzi ne plimbăm cu Kia Proceed GT. Proceed, și nu te înșală memoria, a fost numele folosit în trecut de coupe-ul în două uși. Și se scria așa: Pro_cee`d. Nici astăzi nu am o explicație pentru asta. Proceed este astăzi un shooting brake spațios pentru familie și poate cel mai atractiv break din zona de volum.

GT înseamnă că sub capotă e un motor de 1,6 litri de puțin peste 200 de cai putere. Un fel de warm-hatch sau un sleeper de dus copiii la școală. E destul de rapid dar departe de Honda Civic Type-R, Ford Focus ST sau chiar și Hyundai i30N. L-aș pune mai degrabă lângă Renault Megane GT, care vine în versiunea Estate.

Prețul este aproape imbatabil, adică 24.700 Euro cu TVA și cutie manuală, fără tichet RABLA iar varianta cu cutie automată, pe care o recomand este de 26.100 Euro.

Evident, există și versiuni mai ieftine cu doar 21.000 de euro pentru 1.0 T-GDI de 120 de cai putere.