Video – KEEP CALM & NETFLIX NU SE SCHIMBĂ!

Sunt sigur că recent ai auzit niște zvonuri despre Netflix care spuneau că serviciul de streaming urmează să renunțe la modelul actual de difuzare. Că nu ar mai lansa un sezon întreg dintr-o bucată, dar va adopta stilul clasic. Știi tu, ăla chinuit, vai de mama lui care trage de timp vreun an pentru șase episoade, fiecare lansat săptămânal, și după ce te ține în suspans vreo 8 ani, îți dă și un final mai dezamăgitor decât ai fi putut crede. Bineînțeles că aici mă refer la ultimul episod din Game of Thrones. 

Acestea fiind spuse, slavă cerului că nu este adevărat! Adică Netflix nu va schimba modul de lansare al serialelor și va continua să le arunce la tine pe ecran exact în stilul cu care te-ai obișnuit până acum. Dar totuși de unde a izvorât toată treaba asta cu „fake news”? Păi răspunsul este foarte simplu: jurnaliști în căutare de metode rapide și ieftine de a face rating la ei pe site. 

Totuși, cum nu există fum fără foc, undeva a existat un cremene aprins. Acela a fost faptul că pe Netflix există un show numit The Great British Baking Show sau Great British Bake Off după cum e numit în America lui Trump. Nu contează despre ce e emisiunea, dar ce este esențial, e faptul că aceasta se difuzează în paralel pe Channel 4 din Marea Britanie.

Acum, fiindcă asta este o emisiune tip concurs, nu poți lansa câte un episod la TV dar pe Netflix să dai tot sezonul din prima zi. Fiindcă intrăm în teritoriul spoilerelor. Întocmai din această cauză Netflix este forțat să folosească același model de lansări săptămânale.

Mai mult decât atât, conform site-ului Games Radar +, Netflix UK difuzează episoade săptămânale din Suits, ca să fie în oglindă cu USA Network care îl dă în fiecare miercuri. Altele două care primesc același tratament sunt The Good Place și Better Call Saul.

Pe scurt, asta ar fi povestea din spatele anunțurilor care vânează rating rapid. Eu personal, mă bucur enorm că totul va rămâne la fel, fiindcă nu aș suporta să văd Witcher sau următorul Stranger Things o dată pe săptămână.