VIDEO – Ford Puma, Made in Craiova

Mai ții minte anii tinereții? Când eram noi tineri și frumoși și alergam ore-n șir fără să obosim, de dădeam tricourile pe plajă fără jenă? Cam așa e Ford Puma… Agil și docil prin anii 90, azi are burtă și-un pic de chelie. Ford Puma revine așadar sub forma unui SUV rotunjit pe la colțuri. Cel puțin o să arate bine, pentru că e desenat în linia Ford. Nu l-am văzut în prezentarea oficială, ci doar o siluetă care te lasă să ghicești ușor cum o să arate.

O dată cu noul val de lansări Ford, americanii ne arată și direcția pe următorii ani. Toate modelele primesc variante hibride: Mild-Hybrid, Hybrid și Plug-in Hybrid.

E valabil și pentru noul model Ford Kuga. De-acum și el mai mare și mai gras dar arată foarte bine. Practic, ca un Focus care a mâncat doar jumări și slană. Patru motorizări noi, două pe benzină, două diesel dar și-o variantă Plug-In Hybrid care are o autonomie de vreo 50 de kilometri. Se încarcă la priză și e gata de navetă. Tot aici trebuie să-ți spun că și Explorer vine în Europa. E un SUV de 5 metri și 7 locuri. Cu 12 suporturi pentru pahar…