[Video] Folosești sau nu crema de față?
Spre deosebire de femei, bărbații petrec mai puțin timp în fața oglinzii. Sunt și unii, e adevărat într-un procent destul de mic, care stau chiar mai mult. Și totuși ce ritual are un bărbat în fața oglinzii?
E clar: se spală pe față și pe dinți. Unii se și bărbieresc. Apoi se pălmuiesc cu un after shave. Alții doar tund barba, o piaptănă, ba chiar o împletesc. Eventual își aranjează părul, iar în final își analizează și verifică mușchii. Cine are!!
Și totuși bărbații nu fac un lucru. Important. Nu își aplică cremă pe față. Au impresia că este un gest mult prea feminin și atunci subiectul devine tabu. Însă și ei trebuie să-și formeze un ritual de îngrijire al tenului. Pielea are nevoie de aceeași îngrijire atentă ca și cea a femeilor. Faptul că fumează mai mult, dorm mai puțin și nu își protejează tenul pe timp de vară și iarnă poate lăsa în timp urme vizibile. Suficient de adânci încât riscă să transforme chipul unui tânăr de 30 în imaginea unui senior. Și asta nu este chiar plăcut.
Trebuie să știți că există creme de protecție pentru bărbați, creme hidratante, ba chiar și tratamente de îngrijire pentru orice tip de ten. Singurul lucru pe care trebuie să-l faceți este să aveți mai multă grijă de voi cât să rămâneți interesanți și frumoși pentru acea cineva specială. Și mă gândesc că a venit momentul să începeți cu tenul.
Vă invit să urmăriți mai jos un interviu cu Carmen Goldenberg, Director General Yonka