Victorie la Reșița! Și o mică răsucire.

A patra etapă din Campionatul Național de Viteză în Coastă m-a adus la 550 de kilometri de București, la Reșita. Un oraș cu o istorie incredibilă în motorsport, cu piloți precum Lucien Hora, Nicu și Ovidiu Zaberca sau regretatul Werner Hirschvogel. El este cel care a văzut potențialul drumului acum 37 de ani.

Din momentul în care ceasul de la start ajunge la 0, trebuie să ajungi sus, la finish într-un timp cât mai scurt. Asta-i regula principală în sportul cu motor pe care noi îl numim, Viteză în Coastă. Altfel, e mult mai cunoscut ca VTM. Se merge tare, la limită, iar orice exagerare e penalizată, fie în secunde, fie în bani. Din fericire, n-am pierdut de niciunele, deși am răsucit mașina 360 de grade. Nu o sa fac tam-tam pe asta. Am greșit și am băgat la cap ca să nu mai repet greșeala.

Traseul, care are 4,8 kilometri lungime, nu seamănă cu nici o altă etapă din Campionat. Are doar două ace de păr, în rest doar viraje pe care le iei cu inima-n strânsă tare-n dinți. Am avut viraje pe care le-am luat cu piciorul drept ”între faruri”. Și am mers la doar 80% din potențialul mașinii. Cele două greșeli pe care le-am făcut înainte de manșele de concurs, mi-au tăiat serios din elan și m-au făcut să merg în prima urcare oficială ca la cumpărături…

Apoi m-a speriat și ieșirea lui Alex Mirea, un pilot pe care-l admir și al cărui talent atrage spectatori pe marginea drumului. Din fericire el a scăpat cu bine și sper să repare mașina până la Sinaia. În timp ce eu mă chinuiam să înțeleg mașinuța mea cu o cutie secvențială, Costi Stratnic se bătea cu monștrii din Campionat, adică cu Bogdan Cuzma, Lucian Răduț și Paul Andronic. A reușit să aducă Logan-ul în fruntea clasamentului Open, zonă rezervată în mod normal EVO-urilor. Aurelian Andronache a terminat și el pe locul patru la grupa lui, adică H3. A mers impecabil!

Dar, până atunci te las cu experiența mea, filmată la rezoluție 4K.

O să revin în Citroen C2 R2 la etapa de la Sinaia, pe 21-23 iulie. Avem premii!

Te las cu o galerie foto: