VIDEO – The Godfather (1972) | Catharsis atemporal

Deși fieful meu este domeniul gaming-ului, trebuie să recunosc că acesta este primul meu review sau recenzie de film. Așa că am ales celebrul, The Godfather. Am decis să relatez acest film care a apărut acum mai bine de 46 de ani, prin filtrul trăirilor mele și mă voi focusa pe personajele Vito și Michael Corleone.

The GodfatherAcestea fiind spuse, eu nu cred că există bărbat căruia să îi placă și să îl fi văzut doar o singură dată. Este imposibil. Eu cu siguranță l-am văzut de cel puțin zece ori și sigur îl voi mai vedea de câteva ori. Asta pentru că de fiecare dată când mă uit la el, deprind lucruri noi. Pe care nu le-am putut înțelege până nu am depășit anumite praguri din viața personală. Iar odată cu propria evoluția, pot relaționa cu unele scene pe care nici nu știam că le pot înțelege. Bine, acum sper că nu voi trăi vreodată scena când Don Corleone se duce să cumpere portocale. Chiar sper!

Cu toții știm interpretarea inegalabilă a lui Brando în rolul lui Don Vito Corleone. Unul dintre cele mai duale personaje pe care eu le-am întâlnit vreodată. Pe deoparte, este victima erei și condițiilor în care a crescut (vezi Godfather II), iar pe de cealaltă parte, toate aceste circumstanțe l-au mulat în persoana pe care o vedem pe ecran. În alte cuvinte, el este un criminal sociopat fără remușcări care a comis tot felul de atrocități. Dar inteligența nativă în combinație cu eul său, i-au curmat traiectoria să tindă mereu spre echilibru.

Ca de exemplu, momentul întâlnirii cu Sollozzo. Când fiul său Sonny se precipitează în discuții, iar Don îl oprește subit și apoi îi livrează celebra replică „niciodată nu spui cuiva din afara familiei ce gândești”. Tot în timpul acelei întâlniri, Turcul îi propune să intre în afacerea cu droguri, iar Don îl refuză. Asta fiindcă știa că ar fi pierdut toată susținerea politică și relațiile cu legea, doar pentru lăcomie. Și faptul că un mafiot cu sânge rece renunță la bani pentru acel status quo la care a ajuns cu autoritățile din societate, spune multe despre caracterul său integru.

Rămân de părere că întocmai acest aspect oximoronic, îi fac trăsăturile intrinseci atât de seducătoare pentru noi, bărbații. Fiindcă deși are un trecut încărcat cu violență și necaz, mereu pune accent pe respect, familie și corectitudine. Reușește să rămână cu picioarele pe pământ, este respectuos, nu profită de nimeni, mereu își plătește datoriile, și deși vin oameni la el care i-au greșit (Bonasera) le dă o șansă și nu îi respinge.

Faptul că mereu îl văd pe personajul lui Brando ca pe cel mai înțelept model în viață, rezonează cel mai pregnant cu mine. Iar de am lua cu toții doar cele mai bune trăsături ale lui Don Corleone și le-am transforma în reguli după care să ne ghidăm viața, eu spun că ar fi o total altă lume.

Pe de cealaltă parte, avem varianta sa mai tânără și mai vicioasă, Michael Corleone. Care are o poveste similară cu cea a tatălui său. Doar că arcul său evolutiv are loc mult mai târziu în viață. Precum eroii tragediilor grecești, Michael nu își găsește sfârșitul în profan, dar sufletul lui trece prin niște transformări, care până la finalul peliculei îl metamorfozează permanent. Această transformare este cel mai evident redată în faimoasa scenă de la final când o minte pe Kay și apoi se închid ușile în fața ei, finalizând ruptura dintre cei doi.

   La început îl vedem un erou de război medaliat, cu zâmbetul pe față și îndrăgostit nebunește de iubita sa. Intriga și începutul evoluției sale în forma finală are loc atunci când tatăl său este împuscat și Michael rămâne singura opțiune pentru retaliere. Clar interpretarea tânărului Al Pacino de atunci este la fel de strălucită ca a lui Brando și își portretizează genial personajul. Mai ales în scenele critice când este trimis să îl omoare pe Sollozzo și pe căpitanul poliției, ca apoi să se refugieze în Sicillia pentru câțiva ani.

Acest sacrificiu pe care l-a făcut instinctiv a fost punctul său de cotitură după care nu și-a mai putut reveni. Până și tatăl său îi spune cu durere în inimă că nu a vrut niciodată viața asta pentru el. Că îl vedea senator, guvernator, ceva curat și respectat legal în societate. Nu temut de către toți, fiindcă lumea îl știa ca un mafiot. Numai prin această replică putem deduce intenția lui Don de a-și vedea copilul mai evoluat ca el. Doar că viața l-a tras înapoi pe Michael și nu a mai putut scăpa. Nici nu își mai dorea.

 Dar așa sunt toate poveștile eroilor, sau în cazul nostru al anti-eroilor. Au o anumită direcție în viață. după care au loc o serie de evenimente care le schimbă permanent cursul vieții. Destinul mereu intervine și îi formează în aceste personaje iconice pe care noi le vom celebra și lăuda mereu.

Părerea mea este că Godfather nu ține cont de vârstă, eră, trenduri sociale sau tehnologie. Îl poate privi oricine, în orice moment al vieții lor și de fiecare dată să înțeleagă și mai mult din el. Fiindcă mesajul său este pur. Face parte intrinsec din identitatea noastră ca bărbați. Experiența filmului va rămâne cu noi pentru restul vieții și va continua să dăinuie și să influențeze generații întregi de bărbați cu mult timp după ce ne-am stins cu toții. Din aceste motive iubesc acest film.