La începutul anului 2018, a devenit deja evident că un smartwatch este considerat mai mult decât un accesoriu oarecare şi că el joacă mai degrabă rolul unui dispozitiv util în foarte multe situații. Gadgetul numai bun de pus la încheietură se comportă ca o prelungire a telefonului, de care poate opera independent. Sau nu, depinde. În funcție de model şi, mai pe românește, de câți bani ai fost dispus să sacrifici pentru el, cu un smartwatch poti avea acces la informațiile de pe mobil, poți efectua apeluri, tot el te ajută să verifici prognoza meteo de la Adâncata sau din Wallis-Futuna. Nu în ultimul rând, unii excentrici îl folosesc să mai afle şi cât este ceasul. 

Există cinci mari producători de smartwatch-uri pe piață la început de 2018. Se bat la vârful clasamentului brandurile Huawei, Apple, Samsung, Sony și Vector Watch, dar fac impresie bună şi mai modeştii Motorola, Garmin și LG. Modelele se găsesc în magazinele online de profil la prețuri ce pornesc de la câteva sute de lei și ajung până la câteva mii. Dacă intrăm din nou pe nișa ceasurilor inteligente super premium, vei ajunge să te lovești și de scoruri la care deja îți poți cumpăra decent o mașină la mâna a doua. 

Încă de la începuturile lor, smartwatch-urile au intrat într-o intensă competiție cu ceasurile clasice. Astea deştepte s-au dezvoltat în mod atât de variat, încât a devenit imposibil să alcătuiesc o listă care să le cuprindă pe toate. Un smartwatch e însă plin de trucuri noi şi spectaculoase, după care puştimea se dă în vânt rău de tot. De pildă, un smartwatch în varianta pentru studenţi dornici să epateze poate îndeplini și funcția de brățară fitness, precum şi alte încă trei sau patru funcţii la fel de utile când ai 20 de ani. Sau din contră, alt smartwatch poate fi în linii mari un ceas convențional, ameliorat cu unele funcții de smartphone. 

Intrarea pe această piaţă a unor nume precum Samsung şi Apple a însemnat pentru mulţi semnalul oficial că popularitatea ceasului inteligent se află abia la momentul T zero, cum ar zice profa ta de fizică. După doi ani şi ceva de aşteptări, însă, piaţa se pronunţă taman invers, cu ineluctabilul său drept la veto. Absolut toate smartwatch-urile au aceeași problemă pe care toţi producătorii o ignoră cu obstinaţie: autonomia bateriei. Sunt unele modele la care acumulatorul ține cam cât la un smartphone, ceea ce ştii deja că nu înseamnă nici măcar până la prânz. Pentru utilizatorii lor, asta înseamnă nu unul, ci două dispozitive aflate permanent în penurie energetică. Probabil că aceasta este, de fapt, princ ipala problema de care te lovești atunci când cochetezi cu ideea unui ceas inteligent. La capitolul autonomie, smartwatch-ul nu pare tocmai o alegere înţeleaptă.

În zilele noastre, mulți dintre tineri refuză să poarte ceas. Dar atitudinea începe să se schimbe şi este foarte interesant să vezi cum unii încep să fie pasionați de ceasuri, graţie modelelor digitale inteligente. Cronometrele clasice nu mai sunt considerate la fel de cool precum cele smart, însă acestea au o poveste, care de multe ori ajunge la suflet. Pentru mulți dintre purtătorii de ceasuri clasice, contează foarte mult măiestria şi rafinamentul realizării ornicelor, nu neapărat conectivitatea prin bluetooth. 

Așadar, ceasul rămâne încă simbolul eleganţei masculine şi poate sta demn în rând cu restul accesoriilor bărbăteşti. Atunci când vrei să cumperi şi tu unul, sfatul meu e să ignori complet ce e la modă, ce e considerat trendy, şi să mergi pe ceea ce te caracterizează. Ceasul de mână îţi va fi alături vreme îndelungată, iar moda se va schimba cu următoarea primenire a frunzelor din Cişmigiu.

Și nu scăpa din vedere rolul ceasului ca obiect funcțional, călăuza ta prin meandrele orarului de student şi prin cotloanele agendei de cetăţean cu profesie. Iar pe încheietura de om serios cel mai bine cred eu că arată un ceas clasic, cinstit. Dacă-ţi rupi de la gură vreo lună de mers prin cluburi, cu banii economisiţi o să-ţi permiţi unul chiar decent, care să te slujească ani la rând şi pe care să-l poţi lăsa tu moştenire nepoţilor hipsteri din 2118.

You Might Also Like

7 Comments

  1. 1
  2. 2

    Salut.Ca utilizator de smartwatch (LG Urbane si Gear S3 Frontier) de aproximativ 2 ani pot spune ca sunt extrem de utile in viata de zi cu zi.Detin si ceasuri clasice insa nu voi mai renunta la cele smart deoarece ma tin in permanenta conectat cu ceea ce ma intereseaza (mailuri,sms,apeluri nu mai am ratate niciodata).Autonomia variaza in functie de ce faci cu el ca si la smartphoje dar eu le incarc la 2-3 zile daca le folosesc cu functia display always on,plus ca incarcarea se face foarte facil si foarte repede fiind wireless.Ca si estetica imi par foarte frumoase mai ales ca ai optiunea fe a le customiza in functie de ceea ce porti iar oferta de fete de ceas de pe internet si aplicatiile dedicate este mai mult decat suficienta(sau iti poti face tu ceea ce doresti).
    Nu sunt un puști (34 de ani) dar sunt un pasionat de gadget-uri si apreciez foarte mult aceste ceasuri.
    O zi buna

    • 3
  3. 4
    • 5

      Salut, nu am încercat asta până acum, însă Gear S3 are certificare IP68 deci….este rezistent la apă și praf. Așa că o poți face lejer atâta timp cât nu îți pui viața în pericol. :)

  4. 6

    Doar ca Vector a fost cumparat anul trecut de FitBit si nu prea avea ce cauta de la inceput intre producatorii “mari” de smartwatches, vanzarile lor nu au fost niciodata comparabile cu cele ale Samsung sau Apple. Research ftw.

  5. 7

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *