Cinci ținute de vară cu 300 de lei sau mai puțin

Perioada de reduceri este ocazia cea mai bună de a cumpăra mai mult și mai avantajos, dar trebuie să știi cum să profiți de promoții. Ca în fiecare an, am aruncat un ochi pe internet și prin magazine, am comparat prețurile din diferite magazine și am încercat să aleg cele mai bune oferte. Într-un material anterior, legat tot de reduceri, îți recomandam să nu te grăbești și să nu sari chiar pe prima ofertă ieșită în cale. Ei bine, așteptarea a luat final.

Suntem la al treilea val de reduceri din 2017, lucrurile sunt din ce în ce mai ieftine, dar și mai puține. A venit momentul să te uiți după lucrurile pe care le-ai vânat tot sezonul, dar și după cele la un super preț. Dacă tot ne aflăm în perioada reducerilor, m-am gândit să compun cinci ținute complete, care să nu depășeasă suma de 300 de lei. În mod normal, asta ar fi aproape imposibil, dar în perioada reducerilor este chiar simplu, dacă știi unde să cauți.

Ca să vezi că mi-am făcut temele cu simțul răspunderii, îți prezint aici mai multe ținute complete, pentru diferite ocazii. Am luat în calcul calitatea, trendurile, nevoia de confort și mai ales prețul. Poate nu vei cumpăra ținutele complete, dar cu siguranță vei fi inspirat de ceea ce am ales eu. Pentru a afla care sunt recomandările mele în „sfânta perioadă a reducerilor”, fii atent la lista de mai jos! Sper să îți fie de folos.

Ținuta de zi

Cămașă, pantaloni și pantofi – Zara

De seară

șase ținute
Cardigan – Zara, Tricou, jeans, ochelari și espadrile – H&M

La petrecere

ținute
Sacou, cămașă, pantaloni, pantofi – H&M

La plajă

Cămașă – Zara, Short, espadrile și ochelari – H&M, prosop și pălărie – Zara Home

Pregătit pentru toamnă

ținute
Jachetă, bluză, jeans și teniși – Zara