Pe unde am umblat la Londra
Dacă ne urmărești pe Instagram, ceea ce-ți recomand dacă nu o faci deja, ai văzut că în urmă cu câteva zile am fost alături de colegul meu, Codrin, într-o scurtă deplasare la Londra. Practic am avut șansa, ca pe…
Video – Cum se fac jocurile video în România – Ep. 4
Cu ocazia vizitei noastre în Cluj, am trecut pe la băieții de la Rikodu, un studio românesc, independent, de dezvoltare de jocuri video. Nu aveam cum să îi ratez fiindcă munca și sacrificiile din spatele jocului merită să fie…
Alegeri europarlamentare 2019: Trezirea tinerilor
Decembrie 2016: 3.2 milioane de voturi la Senat, respectiv Camera Deputaților, din cele șapte milioane de voturi exprimate. Primul loc în opțiuni cu peste 45% din numărul total de voturi. Mai 2019: două milioane de voturi din cele 8.6…
Jocurile gratis din luna mai – Console și PC
Suntem în pragul lunii în care toți părinții urmează să își scoată portofelul la înaintare pentru cei mici. Cum majoritatea vor vrea telefoane și tablete, m-am gândit și la o variantă mai ieftină dacă ai deja o consolă ori…
Video – La ce să te uiți după Game of Thrones
Bun, rău, excelent, cumplit, fiecare are o părere despre ultimul episod din Game of Thrones. Dar acum, că am depășit cu toții momentul critic din GoT, e timpul să ne îndreptăm retina către alte orizonturi. Așa că m-am gândit…
Load more






