Previziuni economice pentru 2021

Un euro va atinge pragul simbolic de 5 lei, rata șomajului va crește ușor, iar inflația se va menține la un nivel scăzut, potrivit prognozelor economice realizate de specalisti pentru anul 2021. 

De regulă, previziunile economice pentru anul care urmează au un grad de certitudine relativ ridicat, în special dacă în țările dezvoltate nu sunt alegeri și nu apar evenimente neprevăzute. 

Cu toate acestea, s-ar putea să ai mai multe șanse să câștigi premiul cel mare la Loto 6/49 decât să anticipezi corect ce se va întâmpla în 2021. 

Pandemia de coronavirus a demonstrat cât de brusc poate fi afectată economia globală în cazul unui eveniment complet neprevăzut. În contextul în care numărul zilnic de cazuri este încă foarte ridicat, iar primele vaccinuri abia încep să fie administrate personalului medical, este prematur să anticipăm când se va încheia cu adevărat pandemia și când vom reveni la viața obișnuită de până în 2019. 

Prin urmare, previziunile economice pentru anul 2021 au o doză sporită de incertitudine. Cu toate acestea, analiștii economici care au lansat pe piață cifrele pe care le vei găsi mai jos au încercat să oferă un peisaj cât mai apropiat de cel real. 

Cursul valutar: 5 lei pentru un euro

În România, prețurile la locuințe, mașini, chirii sau abonamente de telefonie mobilă sunt exprimate frecvent în euro. Această “euroizare” a economiei face ca evoluția cursului valutar să fie una foarte importantă pentru numeroși români care au credite, întrucât o creștere a cursului determină imediat o creștere a ratelor bancare. 

În prezent, cursul valutar s-a stabilizat în mare parte la circa 4.87 lei pentru un euro. Potrivit unui amplu raport, Asociația CFA România, care reunește 235 de profesioniști cu certificare Chartered Financial Analyst, anticipează că, la sfârșitul lunii iunie 2020, un euro va costa 4.9253 lei. Pe de altă parte, pentru finalul lunii decembrie 2020, predicția specialiștilor CFA este de 4.9906 lei pentru un euro. Cei mai pesimiști analiști CFA România estimează un curs de 5.3 lei pentru un euro, în timp ce puținii optimiști mizează chiar pe aprecierea leului la 4.75 lei pentru un euro. 

Dacă aceste previziuni se vor adeveri, moneda noastră națională se va devaloriza cu 0.14 lei, adică cu mai puțin de 3%. La o rată sau o chirie de 300 de euro, asta înseamnă că vei scoate în plus din buzunar circa 42 de lei. 

Marea problemă va fi însă una de perspectivă: depășirea pragului psihologic de 5 lei pentru un euro ar putea antrena o scădere și mai severă a monedei naționale, ca urmare a sentimentului de panică. 

Inflația: 2.1% în România

În România, inflația a fost într-o ușoară scădere în acest an. De altfel, în luna noiembrie, rata anuală a inflației a scăzut la numai 2.1%, deși previziunile pre-pandemie indicau valori de circa 3.1%. 

Pandemia are un efect benefic din acest punct de vedere, iar specialiștii de la Banca Națională a României (BNR) anticipează de altfel o scădere a inflației la numai 1.7% în primele trei luni ale anului viitor. Ulterior, la jumătatea anului viitor, rata inflației ar urma să crească ușor la 1.8%.

Pe baza estimărilor că până la jumătatea anului viitor 65%-70% din populație va fi vaccinată împotriva Covid-19, BNR vede o ușoară creștere a inflației în a doua parte a anului, pe măsură ce economia își va reveni. 

Astfel, BNR estimează o inflație anuală de 2% în septembrie 2021 și de 2.1% în luna decembrie. Prin urmare, pentru ca economiile tale să nu se devalorizeze, ar trebui ca dobânda la depozitele bancare să fie de cel puțin 2.1%, însă doar 2-3 bănci de mici dimensiuni oferă mai mult de atât. 

Șomajul: 6.2% în România 

Unul dintre cele mai grave efecte economice ale pandemiei de coronavirus este creșterea șomajului, pe măsură ce activitatea unor operatori economici a fost afectată de închideri și restricții. De altfel, rata șomajului era de numai 3.9% la sfârșitul anului 2019, însă a crescut la 5.3% în luna august a acestui an. 

Comisia Europeană anticipează că trendul de creștere al ratei șomajului va continua și pe parcursul anului viitor. Astfel, instituția europeană preconizează o rată a șomajului de 6.2% la sfârșitul anului 2021, probabil cu o valoare chiar mai ridicată la jumătatea anului înainte de o scădere ușoară în a doua parte. 

Dacă te numeri printre cei care lucrează într-un domeniu puternic afectat de pandemie, ai o serie de soluții pe care le poți lua în calcul pentru a trece cu bine peste această perioadă. 

Concluzii

În încheiere, este important să atrag atenția că toate cifrele menționate în acest articol sunt doar estimări. Datele oficiale reale au potențialul de a fi mai bune sau mai proaste, în funcție de modul în care va evolua pandemia și de alte evenimente mai mult sau mai puțin surprinzătoare care pot apărea pe parcurs. 

De exemplu, orice schimbare legislativă majoră (scăderea TVA-ului, creșterea salariului minim) va genera și o schimbare în aceste estimări.