Parque Warner Madrid – Distracție ca în filme

Vin cu o propunere de nerefuzat. O călătorie în lumea Warner Bros. Aici distracția și aventura sunt cuvintele cheie pentru o experiență de neuitat. În inima Spaniei, la 25 de kilometri de Madrid poți defila pe Hollywood Boulevard, poți trece prin lumea Super Eroilor și în cele din urmă ajungi în Vestul Sălbatic. Dar Parque Warner Madrid înseamnă mai mult de atât.
Este un parc de distracții tematic, ideal de vizitat în vacanță, cu atracții și servicii diversificate, adaptate pentru toate vârstele. Peste 30 de ride-uri de diferite intensități, la care adăugăm 14 restaurante și o atmosferă de excepție.

Primul lucru care m-a fascinat la acest parc a fost faptul că este structurat pe cinci zone tematice, fiecare cu un decor specific nemaipomenit: Hollywood Boulevard, Movie World Studios, DC Super Heroes World, Old West Territory și Cartoon Village.

În prima zonă, Hollywood Boulevard, am putut admira replica celebrului Teatru Chinezesc unde se organizează spectacole periodic, mașini de epocă și restaurantul Coconut Grove, cu specific mediteranean.

Movie World Studios este o zonă care ilustrează ambientul lumii cinematografice de acum câteva decenii. Întreaga porțiune din parc, dedicată acestei zone, este decorată în stilul acelor ani, însă tot aici am descoperit și o atracție dintre cele mai îndrăznețe, aș spune: Stunt Fall – un roller coaster ce te duce cu o viteză maximă de 115 km/h și care este bazat pe efectul bumerang.

DC Super Heroes World îți va plăcea cu siguranță pentru că aici ai ocazia să vizitezi Metropolis și Gotham City, Superman cât și Batman. Și aici te întâlnești cu două roller-coastere pe care sincer le recomand doar curajoșilor. Acestea au picaje de la 55 și 31 metri înălțime.

Preferatul meu este Old West Territory – o zonă fascinantă unde ai ocazia să te plimbi prin Vestul Sălbatic și să te pozezi într-un bar de epocă, la o masă de poker, cu prietenii cowboy. Atracțiile principale sunt Coaster Express – un roller-coaster construit în întregime din lemn și Rio Bravo, un water ride distractiv în care plonjezi cu barca de la câțiva metri înălțime. Evident că termini cursa ud din cap până în picioare. Nu rata La Cantina de los Bandidos, un restaurant excelent, fie că ești șerif sau cowboy.

Cartoon Village este zona cu atracții soft, destinate copiilor, unde personajele din lumea Warner Bros. sunt gazdele distracției atât pentru cei mici, cât și pentru părinți.

La unele ride-uri ești fotografiat în momentul de adrenalină maximă al cursei, sau după caz, ești filmat pe toată durata experienței de o cameră ascunsă, iar la final poți alege să cumperi fotografia sau DVD-ul cu tine în rol principal. Eh, aici crede-mă, o să râzi copios de tine și nu numai.

Intrarea în Parque Warner Madrid costă în jur de 40 euro sau 26 euro dacă achiziționezi biletul online (pentru adulți), astfel ai acces nelimitat pe tot parcursul zilei la toate atracțiile parcului. Costurile adiționale se rezumă la restaurantele tematice din incinta parcului, suveniruri, poze sau filmări realizate la atracțiile parcului și spectacole organizate, cum ar fi Loca Academia de Policia.
Ar mai fi multe de povestit despre Parque Warner Madrid, însă îți recomand să descoperi chiar tu acest loc, pentru că oferta este diversificată și pentru toate gusturile. Te-ai pregătit?

parc1