O zi în Gibraltar

Chiar zilele trecute mi-am reamintit de vacanța din Spania de acum doi ani, respectiv în Marbella. Un loc ideal de petrecut vacanța de vară, cu sau fără copii. Însă nu despre ea este vorba astăzi, ci despre Gibraltar. Un loc absolut superb și aparte, la numai o oră și jumătate de mers cu mașina din Marbella. Este unul dintre locurile acelea MUST pe care nu trebuie să îl ratezi nicicum. Gibraltar este singurul teritoriu britanic situat în partea continentală a Europei, însă nu este un stat, ci doar un teritoriu dependent de Marea Britanie. Se află la sud de Spania, la granița cu Africa de Nord, mărginește strâmtoarea Gibraltar și leagă Mediterana de Oceanul Atlantic.

În prezent este revendicat de Spania, ceea ce constituie o cauză majoră a disensiunilor diplomatice hispano-britanice. Ba chiar au avut loc și referendumuri prin care populația teritoriului a respins anexarea la Spania. Va spun doar atât: este superb locul și trebuie văzut.

O zi în Gibraltar

Gibraltar are o suprafață de aproape șapte kilometri pătrați și este înconjurat în totalitate de apă. Chiar dacă este atât de mic are șase plaje publice și trei porturi. Pe partea de est a stâncii sunt plajele: Eastern Beach, Catalan Bay și Sandy Bay, pe partea de vest sunt plajele: Western Beach, Camp Bay și Little Bay, iar cele trei porturi sunt: Sheppards Marina, Marina Bay si Queensway Quay Marina.

Principala atracție turistică este vârful stâncii, The Rock. Aici se ajunge cu telecabina, iar prețul unui bilet este în jur de 13 euro. Cum ieși din telecabină… surpriză! Te întâlnești cu maimuțele, mai precis…macacii. Sunt haioase, dar șmechere și năzdrăvane, puse numai pe furat. Orice. De la mâncare, băutură până la genți și aparate foto.

De sus, tot peisajul este absolut superb și spectaculos. Ți se taie instant respirația. Poate de aceea Lady D și prințul Charles și-au început luna de miere din Gibraltar, iar John Lennon și Yoko Ono s-au căsătorit aici. Pentru Gibraltar ai nevoie de pașaport, fără să fie necesară vreo taxă sau viză. Cum ai trecut de graniță se află aeroportul. Mai degrabă o pistă care prin mijlocul ei treci cu mașina când intri în țară. Practic treci și prin aeroport și prin bulevardul principal. Dacă se întâmplă să aterizeze un avion, se pune pur și simplu o barieră:)) Unde duce pista? Direct în mare.

Imediat ce am coborât în oraș am plecat să colindăm puțin pe celebra stradă Main Street. Era pe final de program, așadar nu am prins prea multe magazine deschise. Însă plimbarea a fost relaxantă. Prețurile sunt ceva mai mici ca în alte țări, mai ales la băutură, țigări, parfumuri, cosmetice și electronice pentru că nu au taxe adăugate. Paradis fiscal. Iar la casă te trezești că îți mai face o reducere. Evident, în funcție de cât cumperi.

Pentru cină, TripAdvisor ne-a recomandat bucătăria indiană. Un restaurant extrem de mic, cu patru mese, nimic fancy, dar se pare cel mai bine cotat din oraș. Am fost sceptică la prima vedere. Însă după ce am gustat bunătățurile am realizat că a fost cea mai bună mâncare indiană pe care am mâncat-o vreodată.

Cum e Gibraltar? Simplu și exotic. Cu climă perfectă. O lume mică, aparte. Cu străduțe mici, pietruite și flori de toate culorile. De neuitat.