Loteria bonurilor fiscale: avantaje şi dezavantaje, soluţii alternative

Guvernul lansează în 2015 programul Loteria Bonurilor Fiscale prin care speră să reducă evaziunea fiscală. Ideea din spatele proiectului este de a încuraja consumatorii să solicite bonul fiscal la plata cumpărăturilor şi serviciilor, întrucât emiterea unui astfel de bon garantează că vânzătorii îşi vor achita taxele la stat.

Cum funcţionează loteria bonurilor fiscale?

O dată pe lună, Loteria Română va organiza o loterie a bonurilor fiscale în cadrul căreia va extrage un număr întreg de la 1 la 999, care reprezintă valoarea în lei a bonului fiscal, şi o dată calendaristică, care reprezintă ziua emiterii bonului fiscal.

În cazul în care ai prin buzunare un bon fiscal cu valorea numărului extras emis în ziua stabilită la tragere înseamnă că ai câştigat, cu condiţia să ai peste 18 ani. Revendicarea premiului se face la orice sediu ANAF, acolo unde trebuie să prezinţi bonul fiscal în original, copie după cartea de identitate şi să completezi un formular.

Prima extragere, programată pentru 13 aprilie 2015, are premii în valoare de 1.000.000 de lei, în timp ce pentru perioada iulie – decembrie 2015 fondul total de câştiguri este de 10.000.000 lei.

Avantajul loteriei

Pe lângă avantajul de a responsabiliza comercianţii să emită bonuri fiscale, există un avantaj concret şi pentru tine, în calitate de cumpărător: nu trebuie să faci nimic deosebit pentru a participa. Exact, nu trebuie să înregistrezi bonurile fiscale înainte de tragere şi nici să plăteşti o taxă de participare, aşa cum se întâmplă la jocurile de tip loto. Trebuie doar să ceri bonurile fiscale de la comercianţi, să le pastrezi si să afli numerele câştigătoare pentru a vedea dacă ai câştigat.

Dezavantajele loteriei

Trebuie să colecţionezi bonuri fiscale: într-o perioadă dominată de digitalizarea informaţiilor şi accesarea acestora oricând, de oriunde, simpla idee de a colecţiona bucăţi de hârtie pe parcursul unei luni pare de domeniul trecutului. Poate fi un hobby atractiv pentru pensionari, dar va fi destul de greu să convingi persoanele active să păstreze bonurile fiscale, mai ales că există persoane care aruncă inclusiv facturile şi garanţiile produselor electronice pe care le cumpără.

Statul încurajează jocurile de tip loto: statul român ar trebui să încurajeze generarea de locuri de muncă, în special prin scăderea taxelor pe muncă, în loc să promoveze jocurile de tip loto. Într-un articol precedent ţi-am explicat pe larg câteva motive pentru care nu este bine să joci la loto, unul dintre argumente fiind şansa extrem de mică de câştig.

Idee de afacere: vânzător de bonuri fiscale

Anul trecut, românii au investit circa 1 miliard de euro în toate formele de jocuri de noroc, astfel că cel mai probabil vor exista numeroase persoane care vor păstra bonuri fiscale cu speranţa că vor câştiga. În acelaşi timp, mă aştept să apară şi persoane care vor simţi oportunitatea de a profita de acest lucru prin vânzarea propriilor bonuri fiscale, fie chiar şi pentru 1 leu/bon. Ironic, prin această metodă inedită, este foarte probabil să câştigi mai mulţi bani decât dacă păstrezi bonurile fiscale în speranţa că vei câştiga marele premiu.

Soluţie alternativă: încurajarea plăţilor cu cardul

Loteria organizată de stat se bazează pe dorinţa de câştig imediat, însă personal aş fi preferat o altă abordare a problemei evaziunii fiscale prin încurajarea plăţilor cu cardul, în special pentru că un card de debit este un instrument util de plată.

Ca şi în cazul bonului fiscal, plata cu cardul garantează că vânzătorul îşi va plăti taxele la stat, însă numeroşi comercianţi evită folosirea POS-urilor din cauza faptului că, la fiecare tranzacţie, trebuie să plătească băncii cu care colaborează un comision cuprins de regulă între 1.7% – 3%, care poate ajunge chiar la 4% în cazul tranzacţiilor online. Statul ar putea încuraja plăţile cu cardul dacă ar plăti parţial sau integral comisioanele percepute comercianţilor de către bănci.

De asemenea, statul ar putea acorda o reducere cu câteva puncte procentuale a cotei pentru TVA în cazul plăţilor cu cardul. O astfel de soluţie există în Uruguay, acolo unde TVA este de 22% pentru tranzacţii cash şi 20% pentru plăţile efectuate cu cardul.

Dezavantajul este că gradul de bancarizare al României este foarte scăzut: în 2013, doar 57% din populaţia activă a României lucra cu băncile. Potrivit Eurostat, în acelaşi an, populaţia activă a României (adică persoane apte de muncă cu vârsta de cel puţin 15 ani), era de 8.8 milioane de locuitori, astfel că aproape cinci milioane de români sunt clienţii unei bănci. Iar numărul pensionarilor care au un card bancar este scăzut.

Loteria bonurilor fiscale în alte ţări

România nu este prima ţară care implementează o loterie a bonurilor fiscale.

  • în Slovacia, pentru a participa la loterie trebuie să completezi câte un formular pentru fiecare bon, dar ai avantajul că poţi câştiga 10.000 de euro sau chiar o maşină.
  • în Portugalia, trebuie să ai bonuri fiscale cu numărul de identificare fiscală al comerciantului, iar fondul de premii este de 60 de maşini pe an, cu o valoare cumulată de 5.400.000 euro.
  • în Malta, bonurile trebuie completate pe verso cu nume şi CNP şi expediate prin poştă pentru a putea fi incluse în tragerea la sorţi. Premiul este de 100 de ori valorea bonului fiscal.
  • în Grecia, guvernul a anunţat în decembrie 2014 o loterie asemănătoare, fără să ofere încă detalii despre modul în care ar funcţiona.
  • Argentina, Brazilia, Columbia, Puerto Rico şi Taiwan au organizat în trecut astfel de loterii.

Spre deosebire de alte ţări, România implementează o procedură mult simplificată pentru loteria bonurilor fiscale, întrucât nu trebuie să înregistrezi bonurile înainte de extragere. Tocmai de aceea, este probabil să aibă un succes destul de mare, mai ales dacă analizăm datele statistice din Slovacia. În prima lună de la apariţie, 450.000 de slovaci au înregistrat 60 de milioane de bonuri fiscale pentru a participa la loterie, cu o medie de 133 de bonuri înregistrate de fiecare persoană.

Dintr-o dată, ideea de a vinde bonuri fiscale sună bine, nu-i aşa?