Limba noastră-i o povară | Catalogul celor mai enervante inepții lingvistice

„La ce bun să-nveți atât limba română? O vorbești cursiv de la doi ani” – astfel sună versurile unui celebru șlagăr nouăzecist al trupei „Sarmalele Reci”, o melodie poate nu întâmplător intitulată „Țara te vrea prost”. Din păcate, prea mulți români au luat sarcasmul acestor stihuri drept o dezlegare la analfabetism. Acum, dacă violul asupra gramaticii ar fi prevăzut de Codul Penal, probabil că doar Siberia ar oferi suficient spațiu de detenție pentru milioanele noastre de infractori. Urmează lista celor mai frecvente și mai agasante inepții lingvistice, care pe mine mă izbesc la timpane zilnic.

Marea majoritate și acordarea ei la plural. Hai, recunoaște că ai zis și tu „marea majoritate a colegilor au decis”. Și n-a clipit nimeni. Întâi de toate, „marea majoritate” este un pleonasm. Putem avea o majoritate firavă, o majoritate covârșitoare, o majoritate confortabilă, o majoritate de neclintit, dar nu o „mare majoritate”. Cum nici o „mică majoritate” nu poate fi de conceput. Apropo, corect este „majoritatea colegilor a decis”! Subiectul gramatical e „majoritatea”, nu sunt colegii.

Piața de comerț. Pe-asta am auzit-o dimineață, la o emisiune pe Digi24. Construcția e un pleonasm, pentru că piața se ocupă, prin excelență, cu activități de natură comercială. Aceeași obiecție o am și cu „piața de tranzacționare”, iar în ambele situații expresia încărcată parazitar cu niște vorbe în exces poate fi rezumată la un singur cuvânt: piața.

Unul din voi. Dacă folosești prepoziția „din” atunci când ar trebui să spui „dintre”, mă întreb la ce-ți zbura mintea în timpul orelor de română din clasa primară. Când spui „din”, te referi la originea cuiva sau la materia din care este făcut un obiect. ”Șeriful din Tennesse” sau „oala din fontă” da, însă „care din ei” nu. Prepoziția „din” mai poate fi utilizată cu numerale cardinale, precum „doi din zece”, deci cască ochii înainte să deschizi gura.

Primul ministru vorbește în Parlament. Dacă vorbim de șeful guvernului, articolul hotărât enclitic se pune pe substantivul „ministru”, aflat în componența substantivului compus „prim-ministru”. „Prim-ministrul vorbește în parlament”. Cealaltă expresie ține doar dacă avem de-a face cu o succesiune de miniștri: „Primul ministru care venit a fost cel de la interne, iar al doilea, cel de la sănătate”.

Pandurii a câștigat. Dacă ai ajuns până la vârsta asta și încă mai ai nevoie să-ți explic dezacordul în număr dintre subiect și predicat, atunci societatea își poate cere înapoi banii investiți în educația ta. Aud aproape zilnic tâmpenia asta monumentală – mai strigătoare la cer decât „decât” folosit la afirmativ – în jurnalele de știri sportive. Adepții acestei expresii echivalente cu un viol în grup asupra Ștefaniei Popescu susțin că acordul este făcut cu substantivul neexprimat „echipa”, care ar fi la singular. Vestea proastă pentru ei este că acordul se face cu părțile de vorbire exprimate, nu cu alea imaginate. Împingând absurdul acestei argumentări până la paroxism, tocmai a apărut pe Facebook o pagină numită „Prieteni cărora le place Știrile ProTV”. Pun pariu că le „place” și manualele de română…

Aviație inamică la joasă înălțime. Nu trebuie să fii un geniu ca să te prinzi de fractura logică neam cu oximoronul. Corect ar fi „joasă altitudine” sau „mică înălțime”. Altfel, ne-am trezi că spunem „lățime îngustă” sau „lungime scurtă” și am putea fi confundați cu odraslele uniunii încheiate între rude de gradul întâi.

Aveți tricouri de mărimi mai mici? O expresie înrudită cu aberația de mai sus, dar frecvent întâlnită în magazinele de haine. Ca să nu pari complet pe dinafară cu limba maternă, ai putea lua în calcul să spui „niște numere mai mici”. Ce zici?

Făceam asemenea lucruri în trecut. Ia d-aci știre de ultima oră, prietene! Dacă ai folosit imperfectul sau orice altă formă de trecut, e cam exclusă posibilitatea să te referi la viitor.

Planuri de viitor. Aceeași poveste ca mai sus, doar că invers. E cam greu să faci planuri pentru prezent, iar pentru trecut e de-a dreptul imposibil. Renunță, deci, la expresia asta complet nefericită, dacă n-ai la dispoziție o mașină a timpului!

Ideea ta face sens. Expresia asta calchiată ARE sens doar la vorbitorii de romgleză. Ca să-ți faci o idee despre nivelul ei de penibil, imaginează-ți cum s-ar crăcăna de râs un britanic, dacă i-ai spune „I am beating the saddle in order to give the mare a hint” sau „I am laughing like the calf at the new gate”. Are sens?

Romgleza în general. Nu este posibil să facem mișto de moldoveni pentru că vorbesc cu rusisme, dar să injectăm în aceeași limbă română sute de englezisme. Unele luate copy/paste, altele devenite paronime. Adică „false friends”, cum ar fi „determinare” în loc de „hotărâre” sau „pozitiv” în loc de „sigur”. Pe vremea în care eram un sclăvuț corporatist, făceam urticarie din cauza conversațiilor care mereu sunau așa: „O să compilez un draft pentru meeting și o să vă dau un call-sheet pentru briefingul despre spoturile in-stream, care au un decrease în share, not to mention ratingul, iar managementul e jumpy. By the way, keep in mind că e team-building la spa în weekend, aveți în mail invite cu RSVP, deci e mandatory să dați attend, fiindcă vine big boss cu Mrs. și e bine pentru networking.” – Cumplit meșteșug de tâmpenie, doamne ferește…

„Ca și”, respectiv „ca virgulă”. Poliția Gramaticii ar trebui să te aresteze dacă astfel încerci să eviți o cacofonie scrisă. Iar dacă așa te exprimi prin viu grai, ar trebui să fii spălat pe dinți cu peria de WC până te lepezi de așa formulări. Formularea „ca și” mai are sens atunci când e utilizată pentru realizarea unei comparații sau a unei analogii: „Ca și Gheorghe în tinerețe, Ion a pornit-o în lume pe la 20 de ani”, de exemplu. Însă monstruozitatea „ca virgulă” pur și simplu nu există! Evită cacofonia prin metode creative: „Asemenea unui copil needucat”, „îți spun asta în calitate de consultant” și așa mai departe.

Casa care mi-am luat-o. Propoziție care dovedește încă o dată că în România secretul reușitei nu este, din păcate, învățătura. Altfel, ai fi zis „casa pe care mi-am luat-o”. Sau „băiatul pe care l-am angajat” și așa mai departe. Dacă ți-e lene să spui „pe care”, o mai poți suci arhaic și poetic, ca în „pohta ce-am pohtit” sau „cheia ce ți-am dat aseară”. Așa e voie, dar s-ar putea ca interlocutorii să creadă că-i iei la mișto.