Irina Dejanu – Air Quality Team Jaguar Land Rover – un interviu ca o gură de aer proaspăt

Irina Dejanu este o femeie impresionantă, din mai multe motive. Pe lângă că este inginer la Jaguar Land Rover, unde se ocupă de Cabin Air Ionization, militează pentru environmental awareness și iubește munții și explorarea pădurilor din Carpați. 

Cum ai ajuns să lucrezi în domeniul auto?

Din copilărie mi-am dorit să lucrez într-un domeniu tehnic. Celelalte pasiuni ale mele includeau sportul si arta, dar la vârsta de 16 ani am decis sa urmez o cariera in domeniul ingineriei. Astfel, am optat pentru studii tehnice, in cadrul Universitatii Politehnica București.

Provin dintr-o familie de ingineri, iar interesul meu pentru automobile a aparut la o vârstă fragedă, datorita tatalui și prietenilor lui care reparau mașini in curtea bunicilor. Îmi amintesc cu drag momentele în care mă jucam in jurul lor, simțindu-mă astfel „importantă” și matură.

În timpul facultății, visam la o cariera în cercetare și planurile mele de viitor erau legate de acesta idee. Când am absolvit, mi-am dat seama ca optiunile de a lucra in cercetare erau limitate în România, iar atunci cand s-a ivit ocazia de a lucra in industria auto (Renault), am simtit că acesta ar fi un pas important către o carieră într-un mediu tehnic si inovativ, aflat in continua dezvoltare.

Cum ai ajuns de la exterior ornamentation lead engineer să lucrezi în Air Quality Team la Jaguar? Par a fi două subdomenii destul de diferite.

Pozitia de Lead Engineer pentru componente de exterior m-a ajutat să dobândesc o vasta experienta in managementul de proiect, activitatea constand in proiectarea, validarea si agrearea solutiei tehnice finale cu furnizorii.

Acesta pozitie mi-a deschis alte oportunitati in cadrul companiei. Dupa 3 ani a apărut un post liber în echipa de sustenabilitate și, datorita interesului meu față de acest domeniu și pasiunea mea pentru conservarea mediului, perspectiva mi s-a părut atrăgătoare. Mi-am dorit să fac parte din această echipă și să contribui la proiectele companiei legate de acest subiect de actualitate, aflat intr-o rapida si continua evolutie.

Competențele mele de manager de proiect, experiența în proiectare și interesul meu față de sustenabilitate m-au condus către o specializare în domeniul calității aerului din habitaclu. Acest rol captivant mi-a permis să contribui la dezvoltarea sistemelor de control al calității aerului în habitaclu, iar acum, văzând aceste funcții disponibile pe mărcile Jaguar și Land Rover, simt o deosebită satisfacție.

Fac parte dintr-o echipa de tineri ingineri specializați în imbunatatirea calității aerului din habitaclu. Echipa mea analizeaza evoluțiile tehnologice din acest domeniu și le transpune în sisteme care vor deveni disponibile pentru clienții Jaguar Land Rover.

Pot spune ca am job-ul perfect, acesta fiind o combinatie de inovare, cercetare si dezvoltare, oferindu-mi totodata posibilitatea de a imbunatati confortul clientului sau cum spun englezii „Customer Comfort and Wellbeing”.

Spune-ne în câteva cuvinte ce este ionizarea aerului și ce beneficii are? De ce nu o regăsim pe toate mașinile?

Ionizarea reprezinta doar o componenta a sistemului nostru de purificare a aerului. Jaguar Land Rover ofera și un sistem de filtrare a PM2.5, care elimina particulele în suspensie, inclusiv mai mici de 2.5 microni, pentru a proteja sănătatea și a imbunatati confortul pasagerilor.

Sistemul de ionizare folosește o tehnologie prin care umiditatea din habitaclu este condensată si descompusă în particule minuscule incarcate cu sarcină electrică. Aceste particulele reacționeaza cu poluantii din aer, neutralizând mirosurile, patogenii și alergenii. Tehnologia de ionizare contribuie și la menținerea hidratării pielii și părului.

Interesul tău pentru aer curat în mașini are legătură cu pasiunea pentru plimbările prin păduri de munte, unde aerul e cel mai pur? Poți reproduce senzația de a respira aer de munte și în mașină printr-un sistem de ionizare și filtrare?

Am militat continuu pentru protejarea mediului si am iubit dintotdeauna natura, iar pentru mine, respectarea naturii si implicit a planetei sunt niste valori importante.

IRINA DEJANU

Ma consider foarte norocoasă că am această șansa sa contribui la dezvoltarea tehnologiilor de îmbunătățire a calității aerului din habitaclu si astfel îmi transpun valorile personale în activitatea profesională.

Sistemul de control al calității aerului disponibil pe vehiculele noastre, asigură ionizarea și filtrarea superioară a aerului din habitaclu. Aceste funcții pot îmbunătăți confortul și starea de bine a clienților noștri.

Cum ai fost selectată pentru proiectul „Technically Beautiful” al celor de la Jaguar?

Clipurile din seria „Technically Beautiful” au scopul de a prezenta funcții esențiale disponibile pe vehiculele noastre. În calitate de inginer senior în domeniul sistemelor de control al calității aerului, am fost invitată să prezint modul în care funcționează sistemul.

Pe viitor vrei să rămâi în echipa pentru calitatea aerului (Air Quality Team) sau vrei să ajungi și în alt departament în cadrul Jaguar?

Pe măsură ce tehnologia evolueaza, aceasta pozitie are potentialul sa imi aduca noi provocari si satisfactii.

Rolul meu este să îmbunătățesc experiența clienților care utilizează sistemele noastre de climatizare. Investigam în permanență inovații tehnologice și le transpunem în funcții în beneficiul clienților.

Intentionez să rămân în aceasta echipa și să continui să imi pun in aplicare competențele si cunoștințele pentru îmbunătățirea permanenta a sistemelelor noastre.

Aspirația mea este să continui să lucrez cu tehnologii noi și, de ce nu, să îmi extind activitatea în domenii cum sunt electrificarea și conectivitatea (Connected Car).

Irina Dejanu

Intrăm în era mașinilor electrice? Cum vezi acest fenomen?

Jaguar Land Rover a anunțat recent că a inceput calatoria si se indreapta catre a deveni o companie cu zero emisii de carbon până în 2039.

Atât Jaguar, cât și Land Rover se află într-un proces de reinventare ca brand-uri sustenabile, moderne și de lux, care oferă experiențe unice clienților și au un efect pozitiv asupra societății.

Jaguar va deveni o marcă de lux integral electrică incepand cu 2025 și, în următorii cinci ani, Land Rover va scoate pe piață șase variante integral electrice, continuând să fie lider mondial în segmentul SUV-urilor de lux. Toate modelele Jaguar și Land Rover vor fi disponibile în versiunea integral electrică începând cu finele acestui deceniu, primul model Land Rover complet electric urmând a fi lansat în 2024.

Sunt cu adevărat entuziasmată că particip la acest nou capitol din evoluția brand-urilor noastre.

Ce mașină conduci?

Am norocul să ma bucur de experienta de a conduce o gamă largă de modele Jaguar și Land Rover, ca parte a activității mele de testare și dezvoltare a sistemelor de climatizare. Primul model Land Rover pe care am lucrat a fost Discovery și de aceea acesta ocupă un loc special în inima mea. Al doilea model pe lista de preferinte și pe care am în plan să il achiziționez este Jaguar I-PACE integral electric. Are tot ce îmi doresc: emisii zero, performanțe excelente, tehnologii avansate… și este foarte cool!

Cum arată mașina peste 10 ani, în viziunea ta?

În ultimii 10 ani am fost martorii unor schimbări majore în lumea producătorilor de automobile, iar aceste tendințe vor continua categoric în următorul deceniu.

În opinia mea, mașinile vor deveni mai autonome și conectate, fiind dotate cu mai multă tehnologie care va îmbunătăți experiența generala a clienților.