Cinci obiceiuri de îngrijire pentru un boost de stil

Heraclit din Efes spunea că “Singura constantă în viață este schimbarea” și nu pot să nu fiu de acord cu asta. Este de altfel expresia pe care o folosesc de fiecare dată când încerc să conving pe cineva să facă o schimbare. Fie că vorbim de comportament, de obiceiuri alimentare, vestimentare sau pur și simplu de paradigmă, de cele mai multe ori răspunsul este același: mie îmi place să fiu constant, nu-mi plac schimbările. Însă, știu deja că acest răspuns vine de cele mai multe ori dintr-o teamă, de nou, de altceva, dar mai ales de ce vor spune ceilalți.

Suntem prea ancorați în frica de aparențe, de ce cred alții despre noi și ne simțim cel mai bine când nu ieșim în evidență și nu dăm motive să fim bârfiți sau criticați. Evităm să ne expunem, să spunem și să facem ce gândim de teama ideilor preconcepute și de teama de-a nu fi cumva stigmatizați. Dar de ce să-ți dorești să mulțumești pe toată lumea? Îndrăznește să gândești liber, să faci ceea ce simți și să lași de-o parte ideile preconcepute. Simte-te bine, fii fericit cu tine și vei emana încredere. Lasă-i să te critice și să vorbească. Cu atât vor rămâne.

De ce am făcut această introducere? Pentru că odată cu interviul pe care i l-am dat Lorenei, dacă nu l-ai văzut deja îți las aici un link, mulți m-ați întrebat cum fac de am atâta încredere în mine și să nu mă intereseze de ce spun ceilalți. Cineva chiar mi-a spus că emani încredere în tine. Ei bine, ăsta este secretul. Plus o doză sănătoasă de respect. În primul rând față de tine.

Cum definim respectul de sine? Hainele, îngrijirea, atitudinea și tot ce prezinți la exterior spun foarte multe despre tine și despre valoarea pe care ți-o atribui. Este important să fii conștient de imaginea pe care o afișezi, pentru că după ea vei fi catalogat în primă fază, abia apoi urmează întregul pachet. Însă până acolo fă o schimbare la exterior.

 Am pregătit pentru tine câteva schimbări pe care să le aplici pentru un plus de stil și pentru un respect de sine ridicat.

Mergi regulat la bărbier

Dacă întrebi un hairstylist cât de des ar fi bine să te tunzi, cel mai probabil îți va spune, cel puțin o dată la două săptămâni. Eu prefer să fac asta săptămânal, este un tabiet al meu, însă nu este necesar să o faci atât de des. Totuși, îți recomand să nu stai cu lunile netuns, chiar dacă nu ești adeptul schimbărilor. Dacă ești ok cu lungimea sau cu frizura pe care o ai, mergi măcar pentru un retuș. Părul de pe ceafă, părul din jurul urechilor și în general toate aspectele ce oferă un look neîngrijit trebuie îndepărtate. Ești atent la modul în care te îmbraci, îți calci cămășile la dungă și nu ieși din casă cu pantofii murdari, dar ai părul neîngrijit. Înțelegi, nu? Chiar dacă pare un aspect mărunt, crede-mă contează. Oamenii vor observa imediat aceste detalii, motiv pentru care nu trebuie ignorate.

Ai grijă de mâinle tale

Îți rozi unghiile? Nu o mai face! Ai palmele ca scoarța de copac? Folosește cremă! Serios. Nu este nimic feminim să folosești cremă de mâini, mai ales în sezonul rece. Nu este o senzație plăcută pentru nimeni să-ți simtă palmele uscate. Nici prietenei tale nu-i place această senzație, dar nici celorlalți bărbați cu care dai noroc. Primul contact este foarte important, iar dacă prima impresie pe care o lași cuiva pe care saluți este că nu ești îngrijit, nu te aștepta la o părere mai bună ulterior. Celorlalți nu le pasă că nu îți place ție crema de mâini ori că pur și simplu mâinile tale sunt mai uscate în sezonul rece. Tot ce contează este senzația pe care o lași. Unde mai pui că există o mulțime de creme speciale pentru bărbați, cu mirosuri masculine și plăcute, iar pe multe dintre ele le poți folosi chiar pe post de parfum.

Învață să te bărbierești

Nu strâmba din nas! Există foarte mulți bărbați care nu au habar să se bărbierească… corect. Un studiu al unui brand care produce lame de ras relevă faptul că o pondere foarte mare de bărbați nu au nici cea mai vagă idee cum să folosească un aparat de ras. Nu înseamnă că țin aparatul invers ori că nu dau jos capacul. Pur și simplu din grabă sau neatenție fac o mulțime de greșeli. Unele care îi lasă cu o mulțime de tăieturi, iritații și în general cu un aspect neplăcut. Un prim aspect important ar fi acela să nu-ți fie teamă să înveți. Indiferent de vârsta pe care o ai, niciodată nu este târziu să înveți ori să te perfecționezi. Pe internet găsești o mulțime de tutoriale și sfaturi, dar cel mai bine înveți practic. Fă-ți un bine și mergi la bărbier, învață unele trucuri și încearcă să le aplici și tu acasă.

Fă-ți scrub

Dacă nu ești familiarizat cu termenul, aceată procedură deosebit de complexă se referă la exfolierea tenului. De ce să faci asta? Din mai multe motive. Unul dintre ele este legat de reînoirea stratului superficial al pielii feței. Un alt aspect la fel de important și mai vizibil este legat de îndepărtarea impurităților și a celulelor moarte ale pielii. Mai exact, o astfel de procedură extrem de simplă te ajută să scapi de punctele negre, de punctele albe și de impuritățile de la nivelul pielii. În plus, dacă te bărbierești des și te confrunți cu fire de păr sub piele, o exfoliere regulată te ajută să scapi mai simplu de ele, iar în timp vei ajunge să nu mai ai această problemă. Ca să te scap de corvoada de a-ți mai cumpăra un alt produs de îngrijire, îți recomand gelurile de curățare cu scrub. Astfel, la rutina zilnică normală când te speli pe față îți faci automat și un scrub superficial.

Alegeți parfumul semnătură

Folosești deja un parfum, sper. Iar dacă o faci de mai mult timp lumea deja te recunoaște după parfum. Este un artificiu foarte interesant și îl poți transforma în semnătura ta. Dacă alegi unele esențe care sunt pe placul tău și simți că ți se potrivesc cel mai bine, poți să-ți alegi doar parfumuri care au în compoziție acele arome. Nu trebuie să te axezi pe un singur parfum și astfel să devii plictisitor. Selectează unele arome care îți plac mult, alege o combinație echilibrată și exploateaz-o la maximum. Dacă totuși vrei ceva mai original și nu vrei să folosești un parfum de nișă ți-am povestit într-un material anterior ce alternative simple ai.