Dacă m-ar întreba cineva care este era mea preferată a cinematografiei, cel probabil că răspunsul ar fi anii ’90. Cu siguranță nostalgia are foarte mult de a face cu asta, fiindcă am crescut cu filmele din ’80 și ’90, dar în aceeași măsură îmi plac la nebunie fiindcă în producțiile bune de atunci, povestea, cinematografia și performanța actorilor erau pe primul loc. Orice altceva era secundar. Un astfel de film bun care mi-a scăpat în copilărie este „The Devil’s Own”, cu Harrison Ford și Brad Pitt, dar pe care l-am văzut recent pe Netflix.

Abonează-te la Cavaleria.ro pe Youtube

Pot să vă spun cu toată încrederea că acesta este un film formidabil și că ar trebui să îl vezi măcar o dată în viață. Nu din cauza acțiunii, nu din cauza efectelor speciale, nu fiindcă apare Thanos și pocnește din degete, ci fiindcă nimic nu țipă anii de glorie din ’90 a cinematografiei americane precum acest film.

Image result for the devil's own harrison ford

În primul rând îl vedem pe Harrison Ford în plină forță într-un rol principal. Omul acesta clar a fost binecuvântat de Dumnezeu cu un asemenea talent de actorie, fiindcă în orice ar juca, personajul parcă este scris după cum vrea el să îl interpreteze. În „The Devil’s Own”, Ford este polițist onest, incoruptibil, care a rămas cu fruntea sus în orice situație din cariera și cu conștiința intactă.

Apoi, îl regăsim pe un foarte tânăr Brad Pitt, care demonstra de pe atunci puterea sa de a juca un personaj complex. Pitt este irlandez și pe când era copil, în timpul unei cine în familie și-a văzut tatăl împușcat într-un mod brutal. De aici viața sa a fost mai mult sau mai puțin predestinată. În Irlanda, pe când IRA era în floare, o asemenea traumă nu poate duce decât într-un singur loc: o lume a violenței și a omorurilor.

Vă puteți imagina că destinele acestor doi oameni se încucișează la un moment dat, iar de acolo reiese toată acțiunea și intriga din film. La început, Ford nu știe adevărata intenție pentru care Pitt a ajuns să locuiască în casa lui, dar problemele nu încetează să apară și misterul din spatele celui din urmă iese ușor la suprafață.

Nu aș putea spune că finalul a fost previzibil, ci l-aș descrie mai degrabă ca fiind inevitabil. Între aceștia doi, un polițist rigid, incoruptibil și un băiat bun forțat de împrejurări să lupte într-un război împotriva principiilor lui Ford, concluzia nu putea ajunge decât într-un singur loc.

Pe lângă show-ul de actorie de nivel înalt pe care îl găsim în „The Devil’s Own”, pentru mine, modul în care a fost filmat și cadrele au fost cireașa de pe tort. Fiecare moment de tensiune surprins din plin, fiecare grimasă a lui Ford mega-expresivă, trecerile de pe un personaj pe altul la momentul potrivit au adăugat la plăcerea vizionării și sincer vă spun că pe întreaga sa durată, filmul a fost un deliciu pentru mine. Pentru că a rămas la fel de sincer precum a început și povestea sa a fost extrem de bine redată.

 

 

 

You Might Also Like

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.