VIDEO | Assassin’s Creed: Odyssey – BESTIAL! – REVIEW

După Unity și Syndicate, mi-a pierit orice entuziasm pentru seria Assassin’s Creed. Asta până anul trecut când am încercat Origins și m-am reîndăgostit subit de serie. Totul era schimbat, și pentru mine experiența a fost excepțională. Când am auzit că urmează să lanseze Assassin’s Creed: Odyssey, abia așteptam să văd cum vor îmbunătăți jocul. Așteptările nu mi-au fost înșelate, căci pentru mine Odyssey este cel mai bun titlu din toată seria.

În primul rând grafica este excepțională. În Origins deja era foarte bună, dar aici arată și mai bine. Mai ales pe un televizor 4K cu HDR-ul pornit, nu ai cum să nu rămâi fără cuvinte atunci când te uiți la insulele Greciei antice sau a mării vaste.

În Odyssey, combat-ul, adică sistemul de luptă este mai rafinat ca niciodată. Dacă preferi un anumit de de armă, experiența va fi pe măsura alegerii. Dacă preferi o sabie cu lama mai scurtă, vei fi mai rapid, dar vei pierde din alonjă. Dacă preferi o suliță sau un buzdugan de 15kg, nu te oprește nimeni, dar vei lovi încet. Aceste lucruri sunt de dorit, fiindcă nimeni nu vrea să nu existe un impact asupra alegerii armamentului.

Mai departe, avem elemente RPG mult îmbunătățite decât în jocurile precedente. Totul este dus un pas mai departe. Fiecare bucată de armură are propriul ei lăcaș în meniul numit Inventory. Algoritmul de recompensă este foarte bun, iar să culegi de pe jos echipament mult mai bun decât ce ai echipat este o plăcere deosebită. Gândiți-vă la Diablo III cât de satisfăcător este să găsești mereu lucruri mai bune.

Povestea și personajele sunt foarte bine scrise, iar eu nu m-am putut abține să nu mă scufund în trecutul tumultuos al Kassandrei. Personajul principal pe care l-am ales înainte să încep experiența. Totul se leagă din punct de vedere narativ. iar descoperirea treptată a poveștii este o încântare pentru un fan al jocurilor cu un fir narativ bun. Să nu uităm că au fost reintroduse elementele de navigație și bătăliile maritime din Black Flag care sunt excepționale.

Acum aș putea descrie tot jocul, dar ce farmec ar mai avea review-ul video de mai jos? Vă invit cu drag să îl vedeți și vă aștept părerile în secțiunea de comentarii. De asemenea vă aștept și pe Facebook pentru momentele amuzante pe care le-am scos din filmări. Numai bine!