Fobia sau când mintea îți dă “blue screen”

Creierul uman e în stare de multe. Atât de multe, încât e convins despre sine că-i cel mai important organ al corpului. Însă chiar şi cele mai performante sisteme de calcul dau din când în când câte un “blue screen”, deci nu-i de mirare că uneori şi creierul nostru o ia pe arătură. Foarte frecvent, escapadele sale din ortodoxia gândirii raţionale vin sub formă de vise sau de fobii. Cum rareori ai două vise identice, la fel şi două spaime dintr-astea, iraţionale, numite fobii, o să arate la fel. Multe, însă, pot fi grupate tematic, iar astfel specialiştii au reuşit să clasifice, de exemplu, frica inexplicabilă de înălțime, spaima patologică de întuneric, groaza instinctivă de reptile sau de spații închise şi aşa mai departe. Dacă suferi şi tu de aşa ceva, nu te speria, pentru că nu eşti vreo ciudăţenie a naturii. Mulţi oameni au fobii, ba aş putea spune că fiecare o are pe a lui şi e doar o chestiune de timp până află. În caz că nu eşti sigur de ce fobie suferi tu, ţi-am întocmit o selecţie a celor mai bizare şi mai greu de înţeles spaime care sfidează logica.

Genofobia

Aşa se numeşte teama exagerată de orice activitate sexuală, iar denumirea  provine din grecescul ”geno”, care înseamnă familie sau neam. Cum e posibil să ai fobia asta în ADN, dar să o transmiţi mai departe următoarei generaţii, ei, abia ăsta e paradoxul paradoxurilor. Foarte adesea, din nefericire, genofobia se dezvoltă ca urmare a unor experienţe traumatizante legate de viaţa sexuală. Reprezintă, în acest caz, un mecanism de protecţie. Ședințele de terapie pot dura luni sau chiar ani. În multe cazuri, psihologii terapeuţi îi vindecă pe aceşti pacienţi prin expunere la obiectul temerilor. Adică la sex. Tendinţa de a lua la mişto o asemenea metodă de vindecare e imensă, dar suferinţa pacienţilor e reală. Dacă ignorăm acest aspect, genofobia n-ar fi cel mai grav lucru posibil pe Terra. Oamenii care suferă de genofobie ar putea împiedica perpetuarea speciei, ceea ce n-ar fi poate rău pe o planetă cu şapte miliarde de fiinţe omeneşti care, cu rare excepţii, abia aşteaptă să se reproducă.

Venustrofobia

Aşa se cheamă una dintre cele mai dure fobii sociale din rândul bărbaților, frica de femei frumoase. E clar de unde-i vine numele, de la Venus, zeiţa elenă a frumuseţii feminine. Acuma, sincer să vorbesc, şi mie mi se cam taie picioarele dacă mă trezesc pe neaşteptate în prezenţa unei fotomodele diafane, cu ochi de căprioară, glas de zână, chip de înger şi trup făcut parcă pentru păcat. Dar de aici şi până la voce tremurată, mâini transpirate şi chiar reacţii iraţionale e cale lungă – pentru că aşa reacţionează pacienţii cu venustrofobie. Noi, ceilalţi, ne învingem emoţiile şi pornim la atac, să seducem duduiţa. Ei ar fugi să se ascundă sub o lespede de granit, dacă ar putea. Simptomele pot merge până la pierderea respirației, la transpirație excesivă, incapacitatea de a vorbi sau chiar la atacuri de panică.

Chrematofobia

După frica de sex, următoarea în clasament mi se pare teama iraţională de bani. Pentru că asta înseamnă ”chremato” în greceşte. Se spune că banii nu aduc fericirea, însă, în cazul acestei devianţe, afirmaţia e chiar adevărată. Chrematofobia desemnează oroarea pacienţilor de a atinge orice formă de bani sau de valută. E clar că dintre ei nu o să fie recrutaţi bancheri sau funcţionari vamali, ceea ce pare un pas înainte. Experţii au opinat că la originea fobiei de bani ar putea fi teama de germenii care se adună când bancnotele şi fisele schimbă mână după mână. Sau că teama provine dintr-o mai veche traumă asociată paralelor. Dacă totuşi reuşesc să îndure prezenţa unor bani în portofel, suferinzii de acest sindrom se tem să-i cheltuie, ca Hagi Tudose. Iar simptomele sunt pe măsura iraţionalului aceste fobii: palpitaţii, bufeuri şi tremur. Uneori, nici măcar nu e nevoie să vadă teancurile de bancnote, e suficient să se afle sau numai să creadă că se află într-un loc doldora de bani. Atacurile de panică, stările de înec şi anxietatea nu întârzie, atunci când cineva le oferă bani. Sigur, ar fi angajaţii ideali din punctul meu de vedere, mai ales în aparatul de stat, pentru că DNA şi-ar pueta lua de-o grijă în privinţa lor.

Tripofobia

Dacă-l vezi pe amicul tău că ia panică atunci când vede o gaură, dă-i de veste că suferă de tripofobie. Nu e loc de îndoială, pacienţii cu forme accentuate de tripofobie reacţionează rău de tot, au ieşiri emoţionale foarte puternice. Primele relatări despre această fobie au apărut în 2005, pe internet, când utilizatorii au început să sară de pe scaune dacă vedeau pe ecrane imagini altfel banale şi benigne: faguri, ciocolată aerată, pălării de floarea-soarelui sau maldăre de ţevi. Pentru cei mai mulţi dintre noi, imaginile astea sunt inofensive, însă suferinzilor de tripofobie le cauzează simptome grave, precum greață, palpitații sau senzaţie de asfixiere, disconfort vizual, dureri de cap sau dureri de ochi. Unii specialişti sunt de părere că teama de găuri e ancestrală şi ţine de posibilele pericole care s-ar putea ascunde în ele.

Uranofobia

Uranofobia e asociată fricii naturale de moarte, sau, mai degrabă, e versiunea ei pe steroizi. Pacienţii cu uranofobie se tem mai mult de rai decât de Doamna cu Coasa, iar gândul că după obştescul sfârşit îi aşteaptă Împărăţia Cerurilor le dă panică mai ceva ca vederea certificatului medico-legal în alb. Uranofobii se tem în special că nu vor fi demni de paradisul care-i aşteaptă la capătul “tunelului alb”. În aceeaşi ordine de idei, tot ei sunt îngroziţi că după trecerea în nefiinţă ar putea fi pedepsiţi pentru ce păcate or fi săvârşit. Prin urmare, dorinţa lor altfel firească de a trăi începe să miroasă a patologie, mai ales din cauza metodelor absolut absurde prin care uranofobii încearcă să evite decesul.

Ablutofobia

Cea mai împuţită dintre toate fobiile este asta, pentru că suferinzii ei evită cu orice preţ contactul cu apa, în special cu apa din duş sau din cadă. E sinistru să lucrezi alături de un personaj lovit de această pacoste. Mi-a povestit mie un coleg ceva mai trecut prin viaţă despre un jurnalist sportiv certat cu apa şi săpunul, care săptămâni în şir otrăvea aerul unei redacţii de cotidian local cu mirosurile pestilenţiale ale propriei nespălări. Există specialişti care spun că şi această fobie este cauzată de un eveniment traumatizant legat de apă. Vestea bună este că teama naturală a copiilor de a fi îmbăiaţi NU înseamnă un diagnostic de ablutofobie. Odată instalată adolescenţa, o să vezi că şi copilul tău se va cere singur la duş. Până atunci, ai tu grijă să nu sară peste vreo baie!

Suferinzi de fobii nu sunt, însă, nişte marginali şi nişte sociopaţi. Există oameni celebri care suferă, într-o formă sau alta, de o teamă iraţională. Printre ei se numără actorii Orlando Bloom şi Billy Bob Thornton. Bloom l-a interpretat pe temerarul ce îl înfruntă pe Johnny Deep în ”Pirații din Caraibe”. În viaţa de zi cu zi, Orlando Bloom se teme ca naiba de porci. Nu e mai breaz nici Johnny Depp, care are o problemă cu clovnii. Billy Bob Thornton, fostul soț al Angelinei Jolie, îşi ia “freakout” dacă vede mobilă mai veche de anul 1950. Analizează asta, doctore! Frumoasa Scarlett Johansonn devine extrem de nervoasă în preajma gândacilor, iar delicata Nicole Kidman este oripilată de fluturi. Deşi ar avea ce-şi admira în oglindă, Pamela Anderson fuge ca naiba de propria reflexie, asemenea vampirilor din legende. Recordul fobiilor este deţinut însă de Woody Allen, care se teme cam de orice: spaţii înguste, câini, înălţime, cerbi, insecte strălucitoare, mulţimi, soare, cancer şi aşa mai departe. Te şi miri cum de iese vreodată din casă!

Keren Rosner, psiholog terapeut: Uneori sunt greu de înțeles fricile exagerate ale unor oameni. Chiar ei inșiși nu-și pot explica, la nivel rațional, acele reacții exacerate care însoțesc “momentul întâlnirii”, reale sau imaginare, cu anumite obiecte, animale, situații. Fobia poate fi atât de devastatoare ca îți face viața un coșmar sau disconfortul ei să pară foarte rar. Justificarea și explicația originii ei  există  în fiecare caz. Introspecția și analiza psihologică elucidează de fiecare dată de unde pornesc reacțiile fobice. De cele mai multe ori au de a face cu o experiență  puternic negativă , timpurie, în viața subiectului. Impactul emoțional care a însoțit acel eveniment a fost atât de accentuat încât este suficient ca pe viitor, doar imaginea acelui lucru să stârnească o frică acerbă, de fapt emoția inițială este dezlănțuită și retrăită în prezent. Se mai întâmplă ca fobia să fie preluată prin mimetism de la o persoană de referință din copilaria mică. Dacă mama are fobie de păianjeni și copilul poate să învețe să îi fie frică, însă el trebuie cel puțin o dată să participe la o manifestare explicită a mamei.

Prin transa hipnotică sau prin stare de relaxare profundă se poate vindeca fobia. Nu este singura variantă și terapiile cognitiv-comportamentale lucrează eficient prin conștientizarea realului și imaginarului în momentul apariției stimulilor fobici și prin desensibilizare. Prin exerciții progresive, care implică confruntarea cu factorul declanșator, inițial la nivel imaginativ,  apoi gradual spre experiență propriu-zisă, aduc rezolvarea acestei frici iraționale care uneori poate invalida viața  persoanei.

Dacă cele prezentate mai sus ți se par iraționale, stai să le vezi pe următoarele:

Bibliophobia- Frica de cărți
Barophobia- Frica de gravitație
Chaetophobia- Frica de păr
Octophobia – Frica de cifra opt
Hyelophobia say Hyalophobia- Frica de sticlă
Hexakosioihexekontahexaphobia- Frica de numărul 666
Ideophobia- Frica de idei
Japanophobia- Ferica de japonezi
Phobophobia- Frica de a avea o fobie
Scriptophobia- Frica de a scrie în public
Somniphobia- Frica de somn
Technophobia- Frica de tehnologie
Thermophobia- Frica de căldură
Vestiphobia- Frica de haine