După cum mă arată şi fizicul, un lucru e cert despre mine. Nu-s posesorul unor cunoștințe vaste când vine vorba de tras de fiare. Am mers și eu, cumulat, aproape un an toată viaţa. Și aș mai merge, dar nu prea mai am timp. Dar, cu toate astea, nu îți trebuie o viață petrecută în sală ca să îți dai seama de ce nu e în regulă pe acolo. Cum în majoritatea activităților noi, oamenii, suntem dezordonați până la Dumnezeu, așa e și cu sala. Un amalgam de urlete, mirosuri de toate felurile și gantere peste tot, de n-ai loc să calci. Imaginea de ansamblu a unei săli plină de oameni fără bun simț, că până la urmă despre el este vorba. Din modesta mea experienţă pe la fitness, tot am desprins câteva reguli care mi se par esențiale, atunci când nu vrei să fii confundat cu un babuin transpirat scăpat printre oameni.

Echipamentul potrivit

În mai toate sălile ai regulă clară că nu poți intra fără încălțăminte de schimb. Motivele sunt cât se poate de simple. Nimeni nu vrea noroi sau apă peste aparate și pe podea. Odată încălțat adecvat, ai nevoie de un echipament cât de cât decent. Nu zice nimeni să spargi o avere pe ele, dar nu te prezenta în blugi. Ar trebui să fie de ajuns o pereche de pantaloni sport și neapărat un tricou din bumbac, care să nu conțină fibre sintetice și care să nu te strângă în timpul efortului.

Guma de mestecat nu te ajută

Orice ai știi tu despre guma de mestecat, ea nu te ajută atunci când faci sport. Mai devreme sau mai târziu ea o să îți îngreuneze respirația și o să îți provoace gol în stomac, unul care nu-i tocmai bun după o sesiune intensă de tras. Dacă totuși intri cu guma în sală, nu o lipi sub masă, scaun, aparat, în locul destinat telefonului sau al apei. Mergi și pune-o la coș! La fel, e o regulă de bun simț.

Folosește prosopul

Inevitabil, în fiecare sală există persoane care transpiră abundent. Asta nu e neapărat o problemă, atâta timp cât își folosesc prosopul pe care îl primesc la intrare. Cei care se fac că uită de prosop devin parte şi cauză a unei mari probleme. În caz că poate nu ştii, la fiecare intrare în sală primești un prosop curat pe care să îl pui pe aparatele la care lucrezi. Așa, eviţi să îți lași sudoarea pe toate băncile și pe spătarele acestora. O măsură de igienă pe care o vor aprecia ceilalţi colegi de transpirat, care îţi vor întoarce curtoazia. Să te faci că uiţi de prosop mi se pare cea mai mare mojicie de făcut la fitness. Nimeni nu e obligat să îți șteargă transpirația de pe aparate cu propriul tricou.

Spală-ți hainele

Revenim la haine. Un alt lucru extrem de important, pe lângă calitatea echipamentelor pe care le folosești, este cât de atent ești cu ele. Nu îți abandona geanta într-un colț după ce termini şedinţa de azi, pentru ca mâine să vii la sport cu aceleaşi cârpe transpirate şi împuţite. Echipamentul trebuie spălat după fiecare antrenament. Nu cred că mai are rost să explic de ce. Gândește-te doar la colegii tăi de antrenament și la pielea ta ce are să sufere tare de tot.

După părerea mea, acestea sunt cele mai importante reguli de bun simț ce trebuie respectate într-o sală de fitness. Toate astea sunt făcute din experienţă, pentru binele tău și pentru binele colegilor tăi şi fac diferenţa între bărbaţii civilizaţi şi gorilele din junglă.

You Might Also Like

2 Comments

  1. 1

    Salut, foarte bun articolul! As adauga urmatoarele:
    1. Pune greutatile inapoi in suport cand termini, mai ales daca folosesti 100+ la piept sau 80 la brate.
    2. Nu exagera cu pauzele intre reprize cand esti la un aparat; este bine si deopotriva normal sa faci un minut – doua pauza intre reprize, dar nu incepe o conversatie la telefon blocand aparatul 10 minute. That’s not cool.

    Keep up the good work!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *