Sper că te numeri printre cei care au profitat de zilele libere din preajma sărbătorilor pentru a medita la o viaţă mai bună şi nu neapărat pentru a se ghiftui cu toate bunătăţile de sezon. Sper! Iarna, în special în luna ianuarie, ar trebui să reprezinte ocazia perfectă pentru a te gândi mai bine la câteva schimbări profesionale pe care ar merita să le faci în noul an. Cei mai mulți dintre noi știm deja ce vrem: mai mult timp liber. 55% dintre românii care au răspuns recent la un sondaj de opinie spun că sunt dispuși să accepte un loc de muncă mai prost plătit, dar cu mai mult timp liber. Un studiu pe care eu îl interpretez un pic altfel: românii își doresc să nu mai stea peste program și să nu mai lucreze în weekend, pentru a se bucura mai mult de viaţă. Că doar muncim ca să trăim, nu trăim ca să muncim.

Într-o astfel de situație, schimbarea locului de muncă nu ar trebui totuşi să fie prioritară. Mai degrabă ar trebui să te întrebi dacă folosești cele opt ore de muncă în mod eficient. Altfel, indiferent unde ai lucra şi indiferent pe câţi bani, va trebui oricum să stai peste program ca să termini ce ai lăsat nefăcut. Iar pentru a fi productiv la locul de muncă trebuie doar să te organizezi mai bine. Iată doar trei pași prin care poți ajunge să ai o eficiență mai bună la locul de muncă:

Odihnește-te bine

Dacă încă îți place să pierzi nopțile prin cluburi chiar și în timpul săptămânii, ai descoperit prima explicație pentru care rămâi frecvent peste program: ajungi obosit sau mahmur la birou și nu dai randament. Pentru a lucra cât mai bine, este esențial să te odihnești în mod corespunzător, iar asta înseamnă să dormi 7-8 ore în fiecare seară și se te culci înainte de miezul nopții. De asemenea, o dietă echilibrată, fără excese alimentare, este la fel de importantă pentru starea ta de bine. Nu în ultimul rând, un pic de sport este la rândul său esențial, indiferent că vorbim despre o oră petrecută la sală sau câteva zeci de minute de alergare în parc.

Organizează ziua de lucru

Al doilea pas este să știi exact ce ai de făcut în ziua respectivă, de cum ajungi la locul de muncă. Evident, asta depinde și de natura jobului pe care îl ai. În măsura în care este posibil, îți recomand să stabilești din timp agenda. Dacă știi că memoria nu este punctul tău forte, poți foarte bine să apelezi la banala combinație de hârtie și creion sau la versiunea lor modernă, o aplicație de smartphone. Realizează o listă cu sarcinile pe ziua respectivă, dar nu uita să rezervi o oră și pentru situații neprevăzute. Cu toții ne-am trezit cu un mail urgent de rezolvat cât mai repede posibil, nu-i așa?

Lista de priorități

Degeaba ai o listă lungă de task-uri, dacă nu știi cu care dintre ele să începi. Soluția este să-ți organizezi aceste obiective în funcție de dificultate și de timpul necesar. Dacă știi că dimineața ești mai productiv decât după prânz, soluția este să rezolvi operaţiunile solicitante și complexe în prima parte a zilei. În acest fel, pe parcursul zilei îți rămân de făcut doar chestiunile minore, care nu necesită nici foarte mult timp, nici o atenție sporită în fața monitorului.

Bonus: păstrează-ţi calmul, chiar de nu termini treaba

De cele mai multe ori vei observa că, în ciuda tuturor eforturilor, există zile în care pur și simplu nu vei reuși să-ți îndeplinești obiectivele și să-ți termini treaba la timp. Nu este însă cazul să te enervezi, mai ales că se întâmplă să apară frecvent task-uri noi în mijlocul zilei. Iar dacă ajungi la concluzia că nu știi exact cum să rezolvi o anumită problemă, solicită ajutorul unui coleg. Nimeni nu s-a născut învățat.

Dacă respecți măcar parțial aceste sfaturi, este posibil să reușești să pleci la timp de la birou în cele mai multe zile. Și, desigur, să eviți munca în weekend. În acest fel, te vei gândi de două ori înainte să spui că vrei să-ți cauți un nou job, chiar și mai prost plătit, doar pentru a avea mai mult timp liber.

You Might Also Like

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.