Dacă locuiești în Transilvania sau Moldova, un concediu la mare începe și se termină cu un drum foarte lung cel puțin până la Constanța. În acest sezon există însă și varianta cu avionul.

Grecia și Bulgaria sunt în mod normal printre cele mai populare destinații de vară pentru turiștii români, în special ca urmare a faptului că prețurile sunt mai accesibile, iar condițiile de cazare mai bune decât în stațiunile din țara noastră. În plus, accesul este destul de facil inclusiv dacă alegi să călătorești cu mașina și ai ca punct de plecare sudul țării.

Nu cu mult timp în urmă, ideea unui concediu în străinătate revenise în actualitate pe măsură ce restricțiile de călătorie au fost ridicate. Totuși, țara noastră a înregistrat în ultimele zile recorduri de infecții cu coronavirus care au determinat deja numeroase țări europene să impună diverse restricții de călătorie.

În prezent, 12 state europene, dintre care 11 membre ale Uniunii Europene, au impus diverse restricții de călătorie pentru români. Lista actuală a statelor este formată din Austria, Bulgaria, Finlanda, Grecia, Irlanda, Letonia, Lituania, Malta, Olanda, Slovacia, Slovenia și Marea Britanie, însă lista actualizata la zi o poți găsi.

Prin urmare, cel mai bine este ca în prezent să-ți planifici concediul în țară, iar marea reprezintă una dintre opțiunile preferate de turiști. Dacă locuiești în București, ai avantajul că ajungi destul de ușor pe stațiunile de pe litoral datorită autostrăzii A2 București – Constanța. Dacă însă trăiești în Transilvania sau Moldova lucrurile se complică din cauza infrastructurii rutiere precare.

Compania aeriană Tarom a “mirosit” o oportunitate în această direcție și a anunțat lansarea a nu mai puțin de 4 zboruri interne care au ca destinație Constanța.

Astfel, începând din 23 iulie, Tarom oferă zboruri către Constanța din Timișoara, Cluj-Napoca, Oradea și Iași. În teorie, vestea este excelentă, însă înainte să te grăbești să cumperi bilete îți recomand să cântărești cu atenție atât avantajele, cât și dezavantajele.

Argumente să mergi la mare cu avionul

  • durata scurtă a călătoriei

Zborul până la Constanța durează doar aproximativ o oră, comparativ cu cel puțin 8 ore cu mașina din Transilvania sau minim 6 ore din Iași. Practic, ajungi la destinație odihnit și câștigi două zile în plus de concediu, întrucât cu mașina prima și ultima zi ar fi fost rezervată integral pentru drum;

  • flexibilitate pentru datele de călătorie

Cele două zboruri săptămânale oferite de Tarom până la Constanța îți permit o multitudine de opțiuni pentru stabilirea concediului: de joi până duminică, de duminică până joi sau de duminică până duminică. Pentru Iași, înlocuiește ziua de joi cu cea de vineri.

  • bagaj generos

Orice bilet include un bagaj de mână de 10 kg și un bagaj de cala de 23 kg, suficient inclusiv pentru cei care sunt obișnuiți să plece “cu toată casa după ei” în concediu.

  • prețul biletelor este decent

Potrivit celor de la Tarom, prețul unei călătorii dus până la Constanța începe de la 65 de euro cu toate taxele incluse, ceea ce înseamnă că o călătorie dus-întors costă cel puțin 130 de euro, echivalentul a circa 630 lei. La prima vedere, prețul este unul accesibil, întrucât carburantul pentru un drum de la Cluj-Napoca, Timișoara sau Oradea costă undeva la 500-600 de lei dus-întors, în funcție de consumul mașinii și prețul carburantului.

Argumente să nu mergi la mare cu avionul

Din păcate, argumentele în favoarea unei călătorii cu avionul până la mare se opresc aici. În schimb, lista contra-argumentelor este una destul de lungă.

  • preț prohibitiv pentru familii numeroase

Spuneam mai sus că prețul pentru o persoană este decent, însă lucrurile se complică dacă mergi cu familia. De exemplu, pentru o familie de 4 persoane, costul transportului ajunge la cel puțin 2.500 lei. Comparativ, carburantul pentru un drum de circa 660 de kilometri (de la Cluj-Napoca), 760 de kilometri (de la Timișoara) sau 800 de kilometri (de la Oradea) costa undeva la 500-600 de lei dus-întors, în funcție de consumul mașinii și prețul carburantului.

  • acces dificil la stațiuni

Zborurile cu Tarom au ca destinație finală Aeroportul Mihail Kogălniceanu din Constanța. Doar că până la stațiunea unde ți-ai luat cazare “mai ai o pâine de mâncat”. Evident, cel mai simplu ar fi dacă ai cazare în Constanța sau măcar în Mamaia, de care te despart circa 25 de kilometri, dar până în Vamă Veche mai ai de parcurs 77 de kilometri.

Distanțele în sine nu ar reprezenta o problemă dacă am avea autostrăzi, însă infrastructura rutieră este foarte modestă. În plus, trebuie să te descurci pe cont propriu cu un serviciu de transport până în stațiune, cel mai probabil cu un autocar.

  • risc mai mare pentru coronavirus

Nu în ultimul rând, o călătorie cu mașina personală este mult mai sigură pentru tine și familia ta din perspectiva riscurilor de infecție cu coronavirus, întrucât limitezi contactele externe doar la angajații benzinăriilor. În schimb, o călătorie cu avionul implică riscuri mai mari, cu tot protocolul de la aeroport și din avion.

Concluzii

Ideea de a ajunge la mare într-o oră cu avionul în locul unui drum lung de peste 8 ore cu mașina este, în principiu, una excelentă.

Totuși, în practică, lucrurile se complică din cauza costurilor cu biletele și, mai ales, din cauza infrastructurii rutiere precare, întrucât dacă ai cazare în sudul litoralului nu vei scăpa de un drum destul de obositor până la hotel.

You Might Also Like

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.