Unul dintre cele mai aprinse subiecte de natură economică din ultima perioadă a fost legat de locul în care România își păstrează rezerva națională de aur. Sub pretextul “Dumneavoastră vă țineți bijuteriile la vecini?”, senatorul Șerban Nicolae a justificat necesitatea de a repatria aurul păstrat în străinătate mai ales prin prisma costurilor: România plătește circa 300.000 de lei pe an pentru acest serviciu.

Lăsând deoparte culoarea politică a celor care au făcut această propunere, hai să vedem concret unde ținem aurul în prezent, care este procedura legală de repatriere a acestuia și, mai ales, care ar fi beneficiile și dezavantajele.

Situația la zi a aurului României

În prezent, România are o rezervă de aur de 103.7 tone care valorează aproximativ 3.84 miliarde de euro. 60% din rezervă este depozitată la Banca Angliei, în timp ce 40% din rezervă se află în țară. În 1989, România avea o rezervă de aur de circa 70 de tone, iar întreaga cantitate se afla în țară, însă în perioada 1999-2002 BNR a transferat o bună parte din aur în custodie la Banca Angliei. Potrivit datelor oficiale furnizate de BNR, costurile pentru a păstra 60% din rezervele de aur în custodie la Banca Angliei se ridică la 309.000 lei pe an.

Evident, există persoane care compară păstrarea aurului la bănci cu păstrarea banilor la bănci. Cu alte cuvinte, astfel de persoane consideră că România ar trebui să primească dobândă pentru aurul pe care îl păstrează în Marea Britanie, fără să se gândească la cheltuielile pe care le are Banca Angliei cu păstrarea metalului prețios.

Banca Angliei are în prezent în custodie circa 5.100 de tone de aur de la clienți din întreaga lume, inclusiv 72 de bănci naționale, astfel că cele circa 60 de tone de aur ale României nu reprezintă mare lucru pentru englezi. Imaginează-ți acum ce înseamnă să ai grijă de 5.100 de tone de aur: spații de depozitare pentru care cineva trebuie să plătească construcția și întreținerea și securitate de înalt nivel prin prisma valorii foarte mări a aurului depozitat acolo. Banii necesari pentru spațiu și securitate trebuie recuperați de undeva, pentru că Banca Angliei nu face acte de caritate. Evident, le recuperează de la clienți, cărora le cere o anumită taxă în funcție de valoarea aurului plasat în custodie.

De ce diferă lucrurile comparativ cu băncile? În primul rând pentru că, atunci când plasezi banii cash într-un depozit bancar, poți spune că pratic împrumuți banca cu o anumită sumă de bani, până când vei decide să o ridici. Pentru acest împrumut, banca îți oferă o dobândă, care depinde de foarte mulți factori, inclusiv de dobânda de politică monetară stabilită de BNR. Practic, un depozit bancar este ca un fel de credit în care rolurile sunt inversate (și în care clienții obișnuiți nu au nicio putere de decizie asupra dobânzilor).

Revenind la suma plătită de statul român pentru a păstra aurul la englezi, 309.000 lei reprezintă echivalentul a circa 65.000 de euro. Practic, asta înseamnă că România achită o taxă anuală de circa 0.0017% din valoarea aurului depozitat.

Mult? Puțin? Dacă luăm în calcul că 72 de bănci naționale își păstrează aurul în Marea Britanie, probabil că nu. Dar cum ar fi să luăm în calcul cât costă să păstrezi tu însuți aurul pe care îl ai la bancă? Ei bine, BCR oferă în prezent astfel de servicii, fără însă să menționeze pe site-ul oficial costurile pe care trebuie să le accepte clientul. În schimb, știm că și fosta bancă Piraeus Bank oferea astfel de servicii, iar costul era de 0.1% din valoarea totală a aurului plasat în custodie. Prin urmare, inclusiv persoanele fizice plătesc pentru a lăsa aurul în grija unei bănci, nu doar băncile naționale, iar taxele sunt mult mai mari pentru persoanele fizice, mai ales că vorbim despre cantități de aur semnificativ mai scăzute.

Care este procedura de returnare a aurului?

Pe lângă faptul că nu este nimic anormal ca o țară să-și păstreze aurul în altă țară, există și un obstacol legislativ. Politicienii PSD vor să oblige BNR să repatrieze aurul prin schimbarea statutului Băncii Naționale a României, iar pentru asta au pregătit un proiect de lege.

Numai că schimbarea statului BNR presupune două lucruri majore. În primul rând, Banca Națională a României trebuie să dea un aviz în acest sens. Chiar dacă acest aviz ar fi unul favorabil, BNR ar trebui ulterior să obțină și un aviz de la Banca Centrală Europeană înainte de a putea începe repatrierea aurului.

Prin urmare, șansele ca cele circa 60 de tone de aur de la Banca Angliei să fie repatriate în România sunt mai degrabă simbolice, ceea ce ar trebui să ne bucure. Știm atât de “bine” să ne gestonam averile, încât faptul că cineva face acest lucru în locul nostru pentru un preț modic ar trebui să ne liniștească.

You Might Also Like

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.