Aș începe prin a spune că îmi era tare dor să mai scriu un articol legat de un film ori un serial, dar cum premierele s-au amânat pe termen nedeterminat, n-am mai avut ocazia. Noroc cu cei de la KFC care au venit cu un al patrulea serial al lor – The CROPPERS. Recomand să vezi și „Social Me“ care a fost lansat în urmă cu aproape doi ani. Fără doar și poate o alegere îndrăzneață cu un rezultat cel puțin interesant. Dacă n-ai citit deja review-ul îți las aici un link.

Revenind la The CROPPERS, la fel ca în cazul primului serial, și aici tema principală sunt tinerii, social media și viața #pebune. Poate un pic dusă la extrem, dar dacă n-ar fi așa, cu siguranță ai spune că este ceva banal. Dacă în primul serial am avut în atenție un personaj principal, pe Roxana, jucată de Ana Maria Guran, pentru care am toată admirația și care mi se pare că a făcut o treabă excelentă în acest rol, în cazul The Cropper avem parte de o gașcă formată din patru adolescenți.

Abonează-te la Cavaleria.ro pe Youtube

Dar pentru că, așa cum știi deja, nu-mi place să dau spoilere de niciun fel, o să încerc să-ți spun doar care este tema serialului. Cu speranța că te voi face curios și vei vedea și tu măcar un episod, ca apoi să te prindă. Tema principală este social media, iar cele patru personaje principale sunt departe de a fi populare pe vreuna dintre platforme. Dacă ar fi să-i credem pe cuvânt, până și mătușa mea care postează poze cu salată de vinete și florile din grădină stă mai bine la capitolul like-uri. Cum perseverența este cheia, ei nu se lasă și vin cu un plan cel puțin îndrăzneț. La fel ca-n primul serial, tot o fată este capul răutăților, doar că de data aceasta într-un mod constructiv. Mânată de un sentiment de iubire, sau cum este acum la modă să spui, de crush-ul pe care-l nutrește pentru Marius, aceasta găsește rapid o soluție să-l cucerească. Și cum să atragi mai bine atenția unei persoane pe care o placi dacă nu cu ajutorul social media. Ești popular pe insta, ești iubit de mulți, deci mari șanse ca și crush-ul să te privească cu alți ochi.

Zis și făcut, cei patru fantastici (aș fi zis 4gang, dar e aproape luat) pun la cale un plan foarte elaborat. N-aș vrea să spun prea multe să nu stric surpriza, așa că-ți spun doar că are legătură cu social media, cu viața mai mult sau mai puțin perfectă pe care o afișează mulți și despre aparențe. O să mă opresc aici cu detaliile, cu speranța că ți-am stârnit curiozitatea și te vei uita și tu la serial.

Ce-ți mai pot spune este că serialul poate fi văzut exclusiv pe mobil sau tabletă. Oricât de ciudat ar părea, ideea este una foarte cool și nu este deloc întâmplătoare. Practic cei de la KFC te invită să, citez, “Descoperi diferenţele dintre verticala perfectă și orizontala #pebune”. Ca să înțelegi ce vrea să spună acest citat, nu trebuie decât să vezi serialul. La capitolul imagine, editare și grafică execuția este impecabilă. N-am găsit nimic de reproșat, ba mai mult chiar mi-a plăcut și mi-a dat câteva idei. Serialul este cât se poate de fresh, actual și nu-l simți forțat sau exagerat. Nu-și propune să atingă teme sensibile, ori să fie moralizator artificial, dar îți lasă câteva semne de întrebare și clar vezi cumva cu alți ochi social media și, de ce nu, Cropper Bucket-ul de la KFC. Așadar, recomand? Cu siguranță da. Și aștept cu nerăbdare al treilea serial.

Serialul poate fi urmărit aici:

https://thecroppers.kfc.ro/

You Might Also Like

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.