[Video] Definiția bărbatului pedant? Alex Moise

Pe o piață sătulă de costume chinezești și turcești, lipsite de eleganță și fără personalitate, Alex Moise a avut curajul să pornească propriul său brand de costume made-to-measure with a twist. Adică un fel de croitor de generație nouă cu schepsis. În loc să mergi la magazin și să îți alegi un costum gata făcut dar nepotrivit, sub o marcă mai mult sau puțin celebră, croit pe cine știe unde, mai bine mergi la un bărbos pe care știi de unde să îl iei. Cine este totuși Alex Moise? Antreprenor de patru ani în industria costumelor made to measure și cu opt ani de experiență în industria de modă masculină. În plus mai este și trainer specializat în consultanță vestimentară dar și specialist de relații publice pentru cel puțin o companie celebră de tehnologie.

Mosetti -Sartoria di Torino este afacerea lui. Cel mai nou brand românesc, fondat anul acesta, ce oferă bărbaților posibilitatea de a îmbina elemente cool, fun, fresh cu cele clasice și pline de stil. Așadar, varianta perfectă pentru cavalerul modern.

alex-moise

La Mosetti ai posibilitatea să îți creezi așadar propriul costum la comandă, pe măsurile și specificațiile tale, însă partea specială este că poate fi personalizat în funcție de plăcerile și hobbyurile fiecăruia. Costumele Mosetti înseamnă croială de calitate și culori puternice pentru bărbații care au o atitudine ceva mai nonconformistă și cărora le place să-și exprime personalitatea printr-un costum de calitate cu detalii neobișnuite.

E un alt fel de a face croitorie, îmbinat cu stil de ultimă oră și acel ceva pe care numai un om creativ și cu imaginație îl poate aduce. Dar mai bine vă las să urmăriți interviul cu Alex Moise. Un CAVALER mai mult decât bine îmbrăcat ce reușește să poarte cu eleganță până și cel mai simplu costum de zi.

Showroom-ul Mosetti se afla in Bucuresti, pe strada Popa Savu, nr. 59 (Zona Aviatorilor).