Cum să (nu) împrumuți bani unui prieten

Se întâmplă frecvent. Un prieten te roagă să-l împrumuți cu o sumă mai mică sau mai mare de bani până “luna viitoare, când iau salariul”. Doar că termenul stabilit trece repede, iar prietenul nu mai dă niciun semn de viață.

Ce poți să faci într-o astfel de situație? Care sunt șansele să-ți recuperezi banii? Ei bine, totul depinde de eventualele acte semnate la acordarea împrumutului sau de existența unor mesaje scrise despre acest subiect.

Situația 1: nu ai nicio dovadă că l-ai împrumutat

Una dintre cele mai frecvente situații este, din păcate, și cea în care nu prea ai nicio șansă să-ți recuperezi banii: ai împrumutat cu bani cash și nu ai niciun act și niciun schimb de mesaje scrise care să demonstreze că ai împrumutat bani. Într-o astfel de situație, existența împrumutului poate fi dovedită și cu martori, dar numai dacă suma este mai mică de 250 de lei. Iar pentru o astfel de sumă probabil că nici nu are sens să-ți bați prea mult capul.

Situația 2: ai dovezi sub forma unor mesaje text

Cea mai frecventă situație este cea în care ai împrumutat bani unui prieten și ai vorbit cu el prin mesaje despre restituirea banilor. Fie că este vorba despre un SMS sau un mesaj pe Facebook, dacă ai cel puțin o conversație în care prietenul admite că îți este dator și că îți va înapoia banii la un moment dat este suficient pentru a-l acționa în instanță.

Prin urmare, fă screesnhot-uri la toate aceste mesaje și consultă un avocat pentru a vedea care sunt pașii concreți pentru a-ți recupera banii. De asemenea, dacă ți-ai împrumutat prietenul prin transfer bancar sau orice alt serviciu financiar care îți poate oferi un raport al tranzacției, șansele de câștig vor crește semnificativ.

În acest caz trebuie să apelezi la un proces cu o acțiune în pretenții pe temeiul răspunderii contractuale.

Situația 3: O hârtie semnată de ambele părți

Una dintre situațiile mai rar întâlnite este cea în care prietenul tău a semnat o hârtie care atestă că a împrumutat bani de la tine. Chiar dacă este o hârtie absolut banală, aceasta are valoare în instanță, mai ales în cazul în care este dublată de o serie de mesaje text cu privire la returnarea banilor. Practic, într-o astfel de situație devine chiar mai ușor să-ți recuperezi banii, mai ales dacă ți-ai împrumutat prietenul prin transfer bancar sau un serviciu asemănător și ai și o dovadă a tranzacției.

În această situație, trebuie să apelezi la o acțiune judiciară de răspundere contractuală, adică să intentezi un proces civil pentru ca instanța de judecată să oblige prietenul să restituie suma de bani împrumutată.

Situația 4: Document încheiat la un avocat

Lucrurile încep să devină din ce în ce mai simple, cel puțin din punct de vedere al dovezilor pe care le ai. Dacă ai un contract de împrumut semnat de un avocat înseamnă că ai de fapt un titlu executoriu, iar prietenul poate fi pus în executare silită, pentru că împrumutul este considerat un înscris sub semnătură privată în care este menționată explicit dată la care banii trebuie returnați.

Situația 5: Document încheiat la un notar

Cel mai fericit caz este cel în care ai încheiat un document de împrumut la un notar, pentru că și în această situație ai un titlu executoriu care poate fi pus în executare silită, cu condiția ca documentul să menționeze explicit suma datorată și termenul de plată.

Concluzii

Există metode de a împrumuta bani unui prieten în deplină siguranță, cum ar fi semnarea unui document oficial la un notar sau avocat. Din păcate, de cele mai multe ori vei evita să faci acest lucru, mai ales că asta poate stârni o reacție negativă din partea prietenului, care te poate acuza că nu ai încredere în el, deși sunteți prieteni “de atâția ani”.

Dacă vrei să eviți o astfel de situație neplăcută și nu vrei nici tu să faci un drum suplimentar, cel mai bine este ca măcar să-ți împrumuți prietenul printr-un transfer bancar în care să menționezi explicit la detaliile plății că este vorba despre un împrumut. Eventual, trece și data limită la care ați stabilit să-ți primești banii înapoi.

Ulterior, este o idee bună să discuți despre returnarea banilor prin mesaje text. Un simplu mesaj “Îți dau banii înapoi până pe 10 decembrie” pe care îl primești de la prieten poate fi decisiv în instanță, dacă termenul nu este respectat ulterior.

Ca ultim sfat, ar fi bine să încerci totuși să ajungi la un acord amiabil. Dacă nu-ți primești bani și ești amânat permanent, explică faptul că ai suficiente dovezi pentru a-ți recupera banii în instanță. Într-o astfel de situație, prietenul tău va trebui să returneze nu numai banii pe care i-a împrumutat, ci să achite și cheltuielile tale de judecată. Este foarte posibil ca după un astfel de argument să cedeze și să returneze banii.