Dacă până acum, din diverse motive, n-ai avut suficient de mult curaj încât să te urci într-un avion, uite-mă cum îți sar în ajutor cu nişte sfaturi de bază privind prima ta decolare. Şi aterizare, în varianta cea mai optimistă. Cu siguranță ești asaltat de tot felul de întrebări, iar fiorii reci îţi dau târcoale. ”Cum cumpăr bilet?”, ”Cum mă descurc în aeroport?”, ”Actele? Am toate actele?” – astea sunt doar câteva dintre cele mai uzuale. Odată trecut acest hop, toate celelalte călătorii or să ți se pară floare la ureche.

Biletul de avion

Sunt convins că nu te-ar deranja deloc să cumperi cel mai ieftin bilet posibil. Pentru o așa ”coincidență”, am pentru tine trei ponturi mari și late, pe care l-am furat de pe siteurile de specialitate.

În primul rând, cea mai propice perioadă să-ți cumperi bilet este intervalul de 55 și 60 de zile înainte de decolare. Destul de multe, dar, dacă vrei să zbori pe bani puțini, trebuie să ai planurile bine puse la punct cu aproape două luni înainte. Lucru care nu-i imposibil.

Celelalte două ponturi sunt mai greu de înțeles și trebuie tratate ca atare. Cele mai ieftine curse sunt marțea, de obicei dimineața devreme sau seara târziu. Cine ar pleca la 6 dimineața pentru un zbor de două trei ore, dacă nu cineva care vrea să economisească niște bani?

 Bagajele

Există două tipuri mari și late de bagaje. Bagajele de mână sunt cele pe care le iei cu tine în avion și pe care le așezi în spațiul de deasupra scaunului, respectiv mai există bagajele de cală. Prima categorie are câteva reguli clare care se aplică puțin diferit de la companie la companie. În cele mai multe cazuri, bagajul nu trebuie să depășească 10 kilograme, iar geanta cu pricina e musai să se încadreze în dimensiunile 55cm x40cm x20cm. Modelul standard, însă mai bine verifică!

Dacă descoperi la poartă că nu te încadrezi, ești bun de plată și nu-i deloc ieftină treaba asta. Nu o să îți spună nimeni că nu este de cabină bagajul tău până nu ajungi la poarta de îmbarcare, unde ți-l verifică ”din ochi” o domnișoară. Posibil să-ți pună și o etichetă pe el.

A doua categorie, cea a bagajelor de cală, adaugă la preţul biletului o taxă suplimentară. Şi aici există bareme stricte de greutate și dimensiune. Partea cu banii în plus e frecventă mai ales la companiile low-cost, pe când operatorii de linie transportă gratis unul sau chiar mai multe bagaje la cală. Citeşte bine politica de bagaje a fiecărei linii aeriene, ca să nu ai surprize. Orice ai pune acolo, gândește-te că s-ar putea să fie fărâmat după ce îl aruncă băieții din avion pe banda transportoare de bagaje, deci ambalează-ți lucrurile cu grijă.

Ce poți lua cu tine în bagajul de mână

Există o listă destul de lungă cu obiecte interzise în bagajul de mână. Și când spun asta, să nu te gândești că oamenii de la securitate își vor închide ochii în fața rugăminților insistente, pentru că nu o să se întâmple. În primul rând, să ai mare grijă la creme, geluri și lichide în general. Nu de alta dar nu o să îți pice bine să le vezi aruncate la gunoi pe toate. Și cel mai rău este să vezi cum îți pierzi parfumurile. Se găsesc în comerț o grămadă de produse de genul ăsta, ambalate în recipiente de până în 100 de mililitri, iar mostrele de parfum o să își găsească în sfârșit o utilizare. De asemenea, parfumurile cumpărate de la duty-free sunt în general acceptate la bord, doar dacă sunt sigiate și sunt cumpărate în urma unei escale sau pe ultimul segment de zbor înaintea destinației finale. Asta înseamnă că nu ai voie să deschizi acea punguță sigilată după ce părăsești magazinul de unde ai cumpărat-o. 

Altfel stă situaţia cu sufertașul cu mâncare, ciorbă sau mai știu eu ce îţi tună prin cap să iei cu tine în avion. O să sfârşească la gunoi înainte să te prinzi. Cum se va întâmpla și cu sticla ta de suc sau de apă. Lichide, mai ții minte? Apropo, vezi că acele lichide despre care ți-am vorbit trebuie să stea într-o punguță transparentă resigilabilă. În schimb, mâncarea pentru bebeluși și medicamentele cu rețetă sau over-the-counter sunt permise în bagaj. E posibil să scapi şi tu cu un sandwich, dar ”uită” să pui usturoi, ceapă și alte mirodenii în el.

Laptopul, tableta sau orice alt dispozitiv valoros este recomandat să îl pui în bagajul de mână. Departe de mine gândul să ponegresc toate firmele de handling, dar unele au o reputaţie greu de invidiat. Vrei tu să o verifici, pe banii tăi? Nu uita să le pui într-un loc accesibil, pentru că va trebui să le scoți la controlul de securitate, ca să vadă și agentul cu ce gadget-uri te mândrești. Să nu te sperii dacă ți se cere să le pornești, este o procedură normală.

În cazul puţin probabil că mai trebuia menţionat, mă simt obligat să precizez că n-ai voie în avion cu pistol, bâte, cuțite sau orice alte arme de care crezi că ai putea avea nevoie la destinaţie. Faceţi dragoste, nu război, lăsaţi armele acasă. Tentativa să le aduci la bord te poate parca în puşcărie pentru multă vreme. 

Check-in și acte

Poți să îți uiți din haine acasă, poți să îți uiți partenerul de viață sau de zbor, poți să pleci fără absolut nici un bagaj cu tine, dar dacă nu îți iei actele și biletul de avion, mai bine stai acasă și te pui la o FIFA. Tot ce îți mai rămâne este să faci check-in ca un mare domn al mileniului III, adică online. De acasă. Astfel, o să eviți toată nebunia din aeroport și o să câștigi timp. Odată ce te-ai asigurat că buletinul e la tine şi că biletul de avion e tipărit în mod clar și în două exemplare, ca să fii sigur, ești aproape asigurat.

Unde mai pui că unele companii cer bani pentru check-in la îmbarcare, pe când cel online e moca. Nu strică să pui acel bilet și pe telefonul tău, dar să știi de pe acum că nu merge și la unele low-cost-uri schema asta. Pentru țările ce nu se află în UE, ai nevoie de un pașaport cu minimum șase luni de valabilitate rămasă. Iar când vine vorbe de țări precum SUA, Columbia sau Japonia, ai nevoie de viză. Despre asta a vorbit colegul meu Radu, mult mai pe larg.

Primul pas pe aeroport și controlul de securitate

Mare lucru nu-i de știut. Trebuie să ajungi aproximativ cu două ore înainte de închiderea porții (ora exactă o găsești pe bilet – nu confunda cu ora de decolare), ca să fii sigur că nu rămâi la sol și cu ochii în soare. Primul pas ar fi la predarea bagajului de cală, dacă ai așa ceva. Dacă nu, treci direct la controlul de securitate.

Acolo o să culegi niște tăvi dintr-un teanc, iar în ele îți vei etala inventarul buzunarelor, în special echipamentele electronice, metalele și lichidele din bagaj. La fel, o să fii nevoit să te desparți vremelnic de geacă, de curea și chiar și de încălțăminte, dacă agentul de securitate îți cere. Mai există posibilitatea să îți ceară cineva mâna la filtrul de securitate. Ca să o scaneze pentru urme de explozibili sau droguri, nu ca să îi pună un inel. E o procedură relativ nouă, nu te speria, e pentru binele și siguranța ta

În avion și după aterizare

Ai trecut de toate filtrele, ai bagajul în siguranță, dar emoțiile mari abia acum urmează. Trebuie doar să te așezi pe locul tău, să îți urci bagajul pe locul de deasupra capului tău și să urmezi cuminte instrucțiunile însoțitoarei de zbor. Avionul rulează spre pistă, motoarele se ambalează și gata, pilotul îi dă blană! Urmează un gol în stomac, iar apoi o să ți-se înfunde urechile. O să mai pățești asta și la aterizare, dar nu-i nimic neobișnuit în asta. Mestecă gumă, ajută la reglarea presiunii în urechea internă.

Telefonul și tableta să le treci pe modul avion, ca să nu își rupă bateria în două în căutarea de semnal. Riscul de interferențe cu sistemele avionului este minim, dar ești oricum obligat să le treci pe acel mod și nu ai nimic de câștigat dacă nu asculți stewardesele. Apropo, dânsele nu sunt chelnerițe, ci sunt acolo ca să se asigure că zbori în siguranță, deci comportă-te ca un cavaler pe toată durata zborului și nu numai.

Dacă ești la low cost, alimentele și băuturile sunt oferite contra-cost și poți plăti în Euro sau cu un card de tip MasterCard. În unele zboruri, îți primes și cardul Visa, dar nu și cel Visa Electron. Companiile românești te lasă să plătești și în lei, dar încearcă să ai o sumă apropiată de cea pe care estimezi că o vei cheltui. Pentru un sandwich, o apă și un suc vei plăti în jur de 30 de lei, poate chiar mai mult, deci fii pregătit emoțional pentru chetuieli.

După aterizare, principala regulă ar fi să nu te înghesui și să nu aplauzi nici dacă îți cântă Placido Domingo. Ai așteptat atâta timp primul tău zbor, încât nu cred că o să pățești ceva dacă mai aștepți cinci minute în plus. Oricum, n-ai unde să ieși mai repede și cei din față fac același lucru. Ai răbdare, asigură-te că ți-ai strâns lucrurile și n-ai lăsat ambalaje sau mizerie în urma ta și coboară când îți vine rândul să părăsești locul. Urmează un alt control al actelor și gata, ești liber. Nu uita bagajul de cală, dacă ai plecat cu unul. Nu de alta, dar e cu cântec dacă îți pierzi singur bagajul la aeroport.

Cam atât despre tot ce cred eu că este important de știut în cazul unui prim zbor cu avionul. E o experiență mișto și după cum spuneam, totul o să devină floare la ureche după prima plecare. Apropo, știai că un zbor cu avionul este mai sigur, la nivel de statistică, decât drumul până la aeroport cu mașina sau cu taxiul?

You Might Also Like

One comment

  1. 1

    pentru mine a fost destul de infricosator, mai ales ca am zburat in America, insa acum nu mai am nicio problema.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *