An nou, provocări noi și rezoluții 4K la toate testele pe care le vom filma în 2019. Așa cum te-am obișnuit.

2019

Anul care a început e unul de tranziție spre electrice. Cu răbdare că aparent niciun producător nu se grăbește prea tare către noile generații de autoturisme pe baterii. Dar, avem câteva lansări spectaculoase. Notez aici Audi E-Tron pe care îl vom testa în februarie. Prima mașină full-electrică serioasă de la Audi cu peste 400 de kilometri autonomie și deschizător de drum al viitorului pentru restul grupului VAG.

Nici Mercedes-Benz nu stă degeaba. Am filmat din toate unghiurile noul EQC și anul acesta îl vom avea la test. Și iată că pentru prima dată, producătorii europeni au șansa să pună în dificultate Tesla. Evident, doar pe continentul nostru. Tot în acest an va ajunge și și GLE pe teritoriul românesc. Și vreau să mă joc cu Active Body Control, sistemul care face “balans” ca să scoată mașina din noroi, zăpadă sau nisip.

Lista-i lungă dar am selectat câteva care vor ajunge în prima jumătate a anului în România. Se anunță un an spectaculos cu multe lansări, noi inovații în tehnologia autonomă, încărcări de mașini dar și siguranță.

Nu am uitat de BMW X5, Mercedes-Benz Clasa B, Suzuki Swift sau Volkswagen T-Cross. Le-am notat și le facem. Asta pe lângă teste cu tractoare, camioane și orice altceva cu motor și roți. La mulți ani!

Abonează-te la Cavaleria.ro pe Youtube

You Might Also Like

2 Comments

  1. 1

    Am trimis un comentariu pentru emisiunea despre Kia Stinger GT.Cred ca e util pentru persoana care avea o nelamurire(la comentarii).

  2. 2

    “La multi ani!” Sanatate si multe realizari in 2019 in toate activitatile pe care le desfasurati. Va urmaresc de un an si lumatate si am devenit un fan al dvs in domeniul auto adica la prezentarile pe care le faceti alaturi de Buhnici. Va mai urmaresc si la prezentarile de telefoane mobile si ma uit si la alte prezentari ale colegiilor dvs pe canalul CAVALERIA.RO. As dorii sa va sugerez o idee care poate este mai aproape de realitatea noastra a celor simpli. Eu in primavara anului 2018 am inceput sa fac un studiu pentru mai multe marci de masina pentru a-mi schimba masina. Am inceput sa caut marci accesibile mie si prezentari despre ce as fi dorit. Am ajuns in final la masina pe care am cumparat-o in vara anului trecut si de care sunt foarte multumit. Am cumparat un SUZUKI SX4 S-CROSS fabricatie iunie 2018. Acum revin la ideea despre care faceam referire. Dumneavoastra prezentati masini in general de preturi mari si de care in majoritatea cazurilor nu pot beneficia cei mai multi. Cu respectul cuvenit as avea rugamintea de a va gandi si la cei 60-70 la suta care in dorinta de as lua o noua masina sa va aiba in vedere la prezentarile facute. Cu mult respect, Harry Pintea

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.