[VIDEO] – Aurelian Andronache, pilot în CNVC

Eu nu am mai văzut pe nimeni să râdă cu gura până la urechi în timp ce aleargă cu 170 de kilometri pe oră, la centimetri distanță de copaci. Așa își trăiește Dode cele 2-3 minute de urcare în etapele din Campionatul Național de Viteză în Coastă. Campionatul în care alerg și eu e departe de ce vezi din Formula 1. Adică, la noi e ceva de felul următor: vineri îți iei liber de la muncă și duci autoturismul de curse la verificarea tehnică. Sâmbătă sunt manșele de recunoașteri și antrenamente, duminică încă vreo două urcări de antrenament și manșele oficiale. Apoi, urci mașina pe platformă și te întorci acasă, că a doua zi la ora 8:00 trebuie să faci bani ca să-ți plătești următoarea etapă.

Sunt doar opt weekenduri pe an în care faci asta, iar atmosfera în parcul de service mi-a adus aminte de un picnic imens, cu prieteni și familie. Nelipsită de lângă Dode e soția lui, Ramona. Chiar dacă acasă îi așteaptă un copil care are doar câteva luni, Ramona e la fel de pasionată de viteză. Ba chiar era foarte tristă, la etapa de la Poiana Brașov, că mașina de concurs a lui Aurelian avea probleme la cutia de viteze. Andreea, fetița lor cea mare, e mereu pe traseu și aplaudă prestațiile celorlalți piloți.

Aurelian Andronache e din Câmpulung, leagănul motorsportului românesc. Și e colegul meu în echipa care mă găzduiește, Yacco Racing. Aleargă în Campionat de 11 ani, iar principalul lui rival este cronometrul. A debutat cu un Volkswagen Polo GTI, a trecut pe un Citroen Saxo și de atunci a obținut de cinci ori titlul de campion și de două ori de vice-campion. Chiar și la nivelul lui, tot mai găsește măcar o jumătate de secundă, prin vreo curbă, pe undeva. S-a urcat constant pe podium de la debut încoace, iar asta e o consecință a muncii titanice și a banilor investiți în mașini. Nu e un sport ieftin. Pe ultimul set de patru anvelope a dat aproape 2000 de euro.

Renault Clio R3 este mașina cu care aleargă acum în CNVC. Are motor de doi litri și vreo 230 de cai-putere, care e împins la maximum, evident, în limita bugetului disponibil. Apropo, e de vânzare și costă cât un hot-hatch. La anul vrea să treacă pe monopost. Vă las pe voi acum să îl cunoașteți mai bine pe Aurelian Andronache.

Aurelian Dode Andronache se grabea…Sa prinda podiumul!

Posted by Yacco Racing Romania on 11 Aprilie 2017