Cum ne pregătim să păşim în 2018, cele cinci chestii cool din această ediție sunt de fapt soluţii elegante de petrecere. Cum ar fi sauna japoneză unde te poţi bălăci în vin roşu sau mai simplu, prezervativul american pentru vin. Pentru cei îndrăgostiţi de roadele viei, licoarea sfântă a lui Bachus e binevenită să curgă în valuri, indiferent de sezon. Şi ca să fie siguri că nici un strop nu se pierde, nişte americani pasionaţi de vinuri au născocit Wine Condom. Asemenea prezervativelor pe care presupun că deja ştii să le foloseşti, şi cauciucurile pentru sticla de vin funcţionează pe principiul clasic. Desfaci unul, îl întinzi pe gâtul sticlei şi îl rulezi până jos. Iar acum, vinul tău e în perfectă siguranţă.

În China, îl găsim pe poliţistul care pretinde că se poate transforma în omul invizibil. Acesta a filmat şi o aşa-zisă demonstraţie, în care se ascunde în spatele mantiei sale şi, să vezi chestie, dintr-o dată vezi că nu-l mai vezi. Pe canalul său de Youtube, așa-zisul polițist ne lămureşte că a folosit o tehnologie cuantică, de natură să reflecte undele luminoase din jurul său. Publicaţii precum The Mirror şi Metro UK l-au popularizat deja în occident, sub rezerva că nici jurnaliştii lor n-au văzut pe viu cum funcţionează minunea chinezească. Ce să zic? Adobe After Effects.

Şi terminăm într-o notă gospodărească, cu un trafalet minune. Urmărește clipul de mai jos. 

Abonează-te la Cavaleria.ro pe Youtube

You Might Also Like

One comment

  1. 1

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *