[Video] Felinele lui Radu Jitaru – S-Karp

La ce te gândești când transpiri în sală pe banda de alergare? Cu privirea în ledurile aparatului și nările pline de aer condiționat simți că nu te-ai născut să alergi ca un șoricel într-o roată de jucărie. Ne naștem exploratori dar ne mulțumim cu o viață între betoane și ne promitem că o să vină ziua când o să evadăm. Cei mai curajoși găsesc răgaz și pleacă măcar o dată pe săptămână în aventură. Să fii în natură este un stil de viață. Să bați dealurile, să te cațeri, să alergi prin pădure ca o felină.

Nici măcar nu este complicat. Trebuie doar să îți amintești cărările din copilărie și să te duci să le revezi. Asta am făcut și eu vara trecută. Mi-am propus să alerg și să nu mă opresc până nu mi se termină benzina. Într-o oră am ajuns din casa părinților până pe dealuri, apoi prin pădure și înapoi prin pâraiele mocirloase. Am dat peste adăpătoarea urșilor, am recunoscut ciupercile pe care le culegeam în copilărie, m-am zgâriat în scaieți. Am pus în memorie o amintire și mi-am promis că mă voi întoarce. Și o voi face.

O dată ce ieși din sală descoperi însă că “adidașii” nu mai sunt suficienți. Coclaurile cer încălțăminte tehnică. Pentru cățărare există bocanci, pentru trekking există variante mai ușoare dar pentru “trail running” ai nevoie de ceva ușor, cu aderență bună care să respire. Până mai recent căutam pe afară așa ceva. Până când am văzut ce folosește Toma Coconea. În competiția cea mai dură de “hike and fly” din lume, el folosește o pereche de feline pe care le aleargă chiar și peste 100 de kilometri într-o zi. Într-un concurs unde te bați cu elvețieni, austrieci, francezi sau americani, fiecare își aduce echipamentul cel mai bun pe care poate pune mână, iar Toma merge pe S-Karp. Nu mică mi-a fost mirarea să aflu că S-Karp e un brand românesc. Mai exact de la Brașov.

Am mers pe firul poveștii și am dat de omul din spatele mărcii. Îl cheamă Radu Jitaru și este el însuși pasionat de munte. L-am scos recent la interviu sus pe creasta muntelui într-o dimineață de sâmbătă în care am prins aproape trei anotimpuri într-o oră.

Cred în Radu așa cum cred în oameni ca Toma Coconea, Adrian Buga, Andi Vasluianu, Erps și Privește Cerul, Traian Ispasiu, George Haber și toți oamenii din echipa alături de care facem Cavaleria. Te chemăm să fii și tu mândru că ești român. Să fii pasionat, să tragi tare și să cauți succesul acolo unde toți ceilalți au eșuat sau nu au avut curajul să încerce. Și să folosești culori.

Dacă ai o poveste de succes de spus contează pe noi să o spunem. Scrie-ne un mesaj și te scoatem în față.