VIDEO – PRIMII 500KM CU O ELECTRICĂ

Și ne-am și întors fără peripeții sau emoții. Am plecat cu ea dimineața pe răcoare, adică ploaie torențială, cu 95% baterie și deși am avut emoții și am mers la consum pe autostradă am ajnus cu bine la prima benzinărie de unde am putut să o încărcăm puțin, cât să ne ajungă până la Kaufland-ul de lângă prima locație de filmare. La întoarcere, acel ”range anxiety” a fost ceva mai puternic. Pe autostradă a bătut vântul destul de tare chiar din față, nu am mai găsit un tir în spatele căruia să reducem rezistența aerului și astfel să economisim energie și de acolo distracția a început. Disclaimer, am ajuns cu bine și fără peripeții… majore.

Nu știu de ce vorbesc la plural, pentru că deși am plecat împreună cu George la dus, și am mers unul în spatele celuilalt, eu am fost singur în mașină. La întoarcere chiar sinur cuc pe autostrată, uitându-mă la bolizii de trei tone care se chinuiau să ajungă la 200 Km/h pe banda a doua, doar ca să depășească mașina din fața lor. Eu am moers constant cu 100 pe prima bandă și a fost cel mai relaxant drum din viața mea, deși cel mai lung drum până la mare.]

Am ajuns cu aproximativ 30 de kilometri autonomie, suficient cât să caut o benzinărie sau un supermarket la care să ”alimentez” cu energie. Și nu, nu m-am speriat din atât. Vei vedea la finalul acestui vlog, de ce am decis ca următoarea mea mașină să fie una electrică!