VIDEO – Poate fi upgradat/reparat? – Apple MacBook Air 2020 M1
Atunci când aleg un laptop, prima întrebare care îmi vine în minte este: Poate fi upgradat? Motivul este simplu, nu toți cei care îmi cer o recomandare au bani de cea mai puternică bestie de pe piață, dar speră ca la un moment dat să facă mai mult pe el decât navigare web și ceva filme în timpul liber. Memoria RAM și stocarea sunt foarte importante, mai ales dacă aleg un model mai accesibil.
Aceeași întrebare o am și despre noul MacBook Air 2020 cu procesor M1, și, deși știu deja răspunsul am zis să verific acest lucru. Am obținut aprobarea să îl desfac și supriza nu e deloc surpriză, totul este lipit pe placa de bază. Nu e chiar de rău, pentru că aici motivele sunt altele. Noul procesor M1 este un System On a Chip, adică procesorul, partea grafică, memoria RAM și chiar și stocarea se află pe un singur cip. Sau cel puțin foarte aproape de acesta, tocmai pentru a funcționa atât de bine.
Noile MacBook-uri cu M1 au o altă arhitectură, memoria de exemplu este disponibilă direct către procesor, la cea mai mare viteză, iar același lucru se întâmplă și cu stocarea. Nu ai nevoie de un upgrade decât la capacitate, iar acest lucru îl poți rezolva cu un SSD foarte rapid pe USB-C sau mai degrabă Thunderbolt. Samsung are niște variante bune, ba chiar SanDisk, aproape la fel de rapide ca stocarea internă a laptop-ului. Singurul dezavantaj ar fi că trebuie să îl cari după tine și să ai puțină grijă la mufa USB.