[Video] “Designerii de telefoane sunt niște cretini” – Karim Rashid

“Știai că Moș Crăciun a fost inventat de Coca-Cola? Știai că rozul nu este neapărat o culoare feminină și că percepția ne-a fost modificată de o campanie de marketing?”

E furios când îl provoci să vorbească despre culori. Și mie îmi plac oamenii care se înverșunează pentru culori. Îmi plac și mai mult cei pregătiți să provoace conceptele care ne sunt vândute ca noi și sunt de fapt prăfuite. A fost, așadar, ușor să îl stârnesc până când a scos din vocabular cuvinte pe care nu le aștepți de la un guru modern al design-ului. Imprecații pe care nu le aștepți dar le aplauzi pentru că au sens, pentru că sunt adevărate și pentru că provoacă sistemul. Un sistem în care companiile ne bagă apă cu zahăr pe gât și ne spun că e FERICIREA, în timp ce ne trimit să ne spargem economiile pentru o mitologie inventată. De aceea îmi place Karim Rashid, tipul acela pe care bărbații îl consideră gay pentru că poartă mult roz.

Te chem să îl asculți și apoi să înțelegi ce vrea să spună. Dar mai întâi hai să vedem cine este.

A fost concediat de la universitatea unde preda, Rhode Island School of Design, pentru că stilul său era diferit. Apoi a plecat la New York cu 1500$ în buzunar. A trebuit să doarmă pe podeaua apartamentului închiriat de fratele său și cinci ani a trăit cu un dolar pe zi. Își dorea din tot sufletul să dea lovitura.

Dacă nu ai auzit până acum de Karim Rashid, este timpul să cunoști unul dintre cei mai mari designeri industriali din lume. Poate cel mai mare. Este cunoscut pentru faptul că a desenat și proiectat peste 3000 de produse. De la banalulul coș de gunoi, Karim imprimă viziunea sa fiecărui lucru pe care îl concepe. Astfel a ajuns să proiecteze gări, stații de metrou sau chiar echipamente cu raze X. Ce norocos! Ei bine, nu-i chiar așa!

Norocul său este constituit din trei elemente: curaj, perseverență și muncă grea. Hai să vedem ce are de spus despre cum ar trebui să funcționeze un telefon mobil, arhitectura Bucureștiului și hainele viitorului.