VIDEO – Cum să îți faci propriul tău server de filme!

Și să le vezi de oriunde ai fi în lumea asta, direct de pe telefonul tău. La fel cum poți să faci asta și de pe Netflix, sau Amazon Prime Video, sau HBO GO.

Să știi că subiectul acesta nu este unul tocmai ortodox. E treaba ta cum faci rost de filme eu am trecut în legalitate și mi-am făcut cont pe toate site-urile menționate mai sus. Serverul de filme a venit ca o rezolvare la o problemă pe care o aveam de mai multă vreme. Îmi era destul de greu să îi învăț pe părinții mei să downloadeze filme, să caute subtitrarea corectă și apoi să le deschidă cu diverse playere. Nu le-am recomandat niciodată site-urile de pe piața neagră pentru vizionat filme, tocmai din cauza pericolului real de a lua tot felul de viruși.

Așadar, am luat un computer ieftin, am pus în el vreo două hard-disk-uri, am instalat Plex Media Server și l-am uitat în priză și conectat doar la rețea, undeva pe acasă. Zgomot nu face aproape deloc, de răcit se răcește bine mai ales că acum stă comod în rack-ul de server de la studio, și rulează non-stop filme pentru oricine are acces.

Plex-ul este gratuit dacă vrei să îl folosești în rețeaua internă, adică acasă dacă acolo ai acel computer cu filme, sau trebuie să plătești 5 euro pe lună pentru a le putea viziona de pe orice telefon, laptop sau tabletă existentă pe piață.

În acest fel, odată la câteva săptămâni, intram și copiam câteva zeci de filme pe el și ele apăreau foarte rapid în interfața de pe mobil. Nu este deloc greu de configurat, fiecare pas este detaliat și fiecare opțiune are o explicație clară dedesubtul acesteia. Partea frumoasă este că odată configurat nu mai trebuie să îi faci nimic. Poate funcționa și luni de zile fără un restart și dacă vrei să îl controlezi de la distanță instalezi un TeamViewer și gata.

Dacă ți se pare complicat ce am scris mai sus, sau ce am detaliat în clip, lasă-mi o întrebare mai jos și îți voi răspunde cât pot de repede. Vizionare plăcută!