VIDEO – Ce se întâmplă dacă nu închizi PC-ul corect?

Ce se poate întâmpla dacă nu îți oprești computerul la fel ca pe o mașină sau ca pe o lampă? Apeși pe buton și gata, sau mai bine îl scoți direct din priză, nu? De ce computerul are momente când se oprește abia după două minute sau uneori deloc?

Știu care este problema de fapt, te enervează actualizările de Windows și faptul că ”apar din senin” atunci când te grăbești cel mai mult să pleci de la birou, nu-i așa? Te tentează să apeși mai lung pe butonul de power ca să forțezi stingerea, știu eu.

Răspunsul este simplu! E posibil să pierzi date, documente, fișiere sau pur și simplu să nu mai pornească vreodată. Spre deosebire de o mașină sau un bec, computerul are o mulțime de programe deschise pe care nu le vezi. Sistemul de operare este format din mii de fișiere care scriu și citesc informații pe Hard-Disk, SSD și în memoria RAM. Când întrerupi brusc procesesele, fișierele din memoria RAM se șterg iar cele care erau în proces de scriere pe HDD pur și simplu nu mai ajung la destinație.

Același lucru se întâmplă și când ai anumite aplicații deschise în fundal. De exemplu, Adobe Premiere nu mă lasă să închid PC-ul dacă nu dau save proiectului. Regulă valabilă și pentru Word, programe de animație dar și unele jocuri. Ca măsură de siguranță, în Premiere, autosave vine la fiecare 2 minute, dar nu este perfect și atunci când îți e lumea mai dragă pur și simplu nu face nimic.

Atunci când dai comanda de închidere sau apeși butonul laptopului ori al PC-ului, sistemul de operare dă comandă tuturor aplicațiilor să termine ce au de scris pe HDD, să șteargă fișierele temporare create și să se închidă. Dacă trebuie să salvezi ceva, doar utilizatorul are puterea de decizie. Programul așteaptă decizia ta și din acest motiv procesul durează mai mult. 

Motivul este așadar probabilitatea de corupție a fișierelor sau chiar a discului pe care acestea sunt stocate. Orice fișier ocupă pe disc anumite spații sau blocuri dar lângă acestea se află și alte zone ocupate de porțiuni ale altor fișiere. În momentul în care închizi forțat un PC, procesul de scriere al acelor fișiere se întrerupe deci o să avem date incomplete pe disc. Iată un exemplu bun: descarci un fișier și dai cancel, tu poți să vezi fișierul în folderul Downloads dar nu îl poți rula. Zona aceea nu poate fi reparată și tot ce s-a scris în acea zonă este pierdut.

În plus, știm deja că memoria RAM nu este niciodată suficientă. Sistemul de operare și alte programe scriu și fișiere mari temporare pe disc. Și acestea vor fi pierdute cu siguranță.

În cazul unei actualizări de Windows sau Android sau orice alt sistem de operare, fișierele vitale funcționării sunt scrise în acel moment pe disc, iar dacă îl oprești forțat e posibil să nu mai pornească deloc ulterior. Ori să vezi acel ecran negru cu scris alb unde sistemul de operare verifică integritatea fișierelor pentru că știe că ceva lipsește. De aceea îți și arată o bară de progres sau o iconiță care se rotește, ca să știi că își face treaba cât poate de repede și că nu s-a blocat.

Orice sistem de operare modern încearcă să se protejează în astfel de scenarii dar cum istoria ne învață, nimic nu este perfect, și de aceea este foarte sănătos să nu oprești PC-ul direct de la buton sau să îl scoți din priză. Mai ai răbdare câteva minute. Ba chiar îți recomand să-ți iei un UPS, o baterie mică externă cu care să alimentezi PC-ul pentru pentru când nu ai curent. Avantajul acestor sisteme de redundanță este și acela că îți va proteja computerul pentru că verifică și reglează și curentul de la priză care nu este perfect. Te înșeli dacă crezi că ai exact 220V.