VIDEO – Ce e banda neagră de pe marginea parbrizului?

Din categoria întrebărilor puse de plictiseală, între semafoare, am reușit să aflu ce e cu banda neagră din jurul parbrizului. Are rol estetic, maschează cu succes lipiciul care ține pabrizul în loc. Bulinețele, sunt acolo doar ca să îndulcească terminația vopselei.

Dar, tot la semafor mi-am pus și întrebarea: care-i prima mașină cu sistemul modern de control, adică cu pedale și schimbător așa cum le știm și astăzi? Lunga mea aventură m-a dus până-n America lui 1916. Cadillac Type 53 a fost prima mașină cu cheie, pedale și direcție ca acum. N-a avut cine știe ce succes comercial dar Austin Herbet a văzut beneficiile acestui sistem de control super-simplu (în comparație cu mașinile vremurilor). L-a pus pe Austin 7 și restul e istorie.

Austin 7 a fost o mașină incredibil de populară fabricată cu licență pentru toată planeta. S-a răspândit ca un virus și brusc, toți șoferii vremurilor s-au obișnuit așa. Competiția n-a avut altceva de făcut decât să copieze ca să rămână relevanți.

Îți explic mai bine aici: