VIDEO – Ce aplicații să NU instalezi pe telefon

În fiecare an, toată populația planetei instalează sute de miliarde de aplicații pe telefon sau pe tabletă. Da, le-am numărat și pe cele pe care le reinstalezi. Există peste trei milioane de aplicații în total pentru Android și aproape tot atâtea pentru iPhone sau iPad, deși în ultima vreme acestea vor fi puțin diferite.

Să construiești o aplicație simplă este un proces care durează câteva ore și ajunge să fie automatizat de către unele site-uri. Este extrem de simplu să lansezi o aplicație pe Android, și aproape la fel de simplu și pe iOS. În concluzie, nu toți cei care construiesc aplicații sunt bine intenționați iar banii sunt principalul motiv pentru care cineva ar face o aplicație care să îți fure datele din telefon.

Probabil chiar în acest moment, și tu ai o aplicație necurată pe care ai instalat-o de nevoie acum câteva luni și ai uitat de ea. Da, Google și Apple fac curățenie periodic în magazinul de aplicații însă nu așa cum ar trebui. De aceea auzim destul de des că aplicații precum FaceApp sau vre-un scanner de coduri QR a furat adresele de mail și datele tuturor celor 100 de milioane de utilizatori.

Ce se poate întâmpla?

Păi, poți să fii invadat de reclame, e neplăcut însă nu e o problemă prea gravă până când nu le vezi pe ecranul de blocare al telefonului. Ți se pot fura adresele de mail stocate în telefon, datele cardului cu care plătești cel mai des, accesul la aplicațiile de bancă mai puțin securizate, telefonul tău poate trimite SMS-uri cu suprataxă și poți să intri într-o bază de date a ”magnaților nigerieni” care te vor suna să îți ceară bani ca să îți dea și mia mulți bani.

În cel mai rău caz, telefonul tău poate fi blocat de hackeri care apoi să îți ceară răscumărare. NU O PLĂTI. Nu ai nici o garanție că vei primi accesul înapoi.

În cel mai bun caz, nu știi că telefonul tău este compromis și trimite de unul singur lista de apeluri, locația exactă și eventual și ceva fotografii indecente celor care te pot șantaja.

Primul pont – Instalează doar aplicațiile de care ai nevoie

Nu ai nevoie de tot ce îți pică acolo la recomandări, toate joculețele cu o icoană interesantă, recent lansate cu rating-uri bune. Nu știi cum se fac rating-urile la aplicațiile noi? Uite, plătești niște omuleți cu câteva sute de telefoane în față care lasă comentarii și dau cinci steluțe la ce le spui tu. Serios, e pe bune.

Nu ai nevoie de o aplicație dedicată pentru scanarea codurilor QR, multe dintre telefoane fac asta direct din camera foto, ori poți folosi aplicația de cameră de la Google și Google Lens. Există câteva aplicații din acestea mici și utile decât odată la trei luni care efectiv îți blochează telefonul cu reclame. Am găsit reclame și pe ecranul de blocare al telefonului, așadar imaginează-ți ce permisiuni au aceste aplicații.

Nu instala sub nici o formă Memory Cleaner, Android Maintenance și alte aplicații care promit că îți vor face telefonul de zece ori mai rapid. Totul se rezolvă din meniul telefonului și avem un clip dedicat și pentru asta, ai un link în descriere.

Nu ai nevoie de o aplicație de ringtone-uri, wallpapere sau teme pentru telefon. Ia o poză sau o melodie de pe internet și punele ca ton de apel și fundal direct din meniul telefonului. Serios, stai departe de ele, sunt cele mai periculoase și cele mai populare.

Pontul 2 – Verifică rating-urile aplicației

Dacă are notă mică știi de ce, nu există nici un omuleț care să lase feedback negativ unei aplicații. Poate doar dacă e plătit de concurență să facă asta, slabe șanse oricum. Rating-urile este media notelor utilizatorilor iar majoritatea dintre cei care lasă un comentariu știu despre ce vorbesc și îți vor spune care este problema cu acea aplicație. Derulează și pe pagina a doua sau a treia a comentariilor ca să îți faci o idee mai bună.

Pontul 3 – Fii atent la permisiunile pe care le cere aplicația

De la Android 8 încoace (bine, de la Android 9 a devenit obligatoriu) nu mai poți da acces la locație și la anumite permisiuni decât atunci când folosești aplicațiea. Pe iPhone lucrurile sunt și mai stricte. Ai răbdare cu acele mesaje de pop-up pentru că sunt în folosul tău.

O aplicație de coduri de bare sau de măsurat lucruri cu telefonul nu are nevoie de 10 permisiuni printre care și locația sau acces la agenda telefonică, la apeluri și mesaje. Dacă îi dai accept o să îți copieze probabil toate adresele de mail din telefon și o să trimită SMS-uri la numere cu suprataxă, noaptea, atunci când nu poți să îi faci nimic.

Bine, o parte din aplicații și chiar și jocuri îți vor cere acces la apeluri și mesaje ca să îți poată pune jocul pe pauză atunci când te sună cineva. Chiar și Spotify și TikTok fac lucrul acesta. Dacă le dai voie sau nu tu decizi.

În concluzie

Instalează doar aplicațiile de care ai cu adevărată nevoie și mai fă curat din când în când prin telefonul tău. De exemplu, atunci când resetezi telefonul, sau treci la un telefon nou, nu instala toate aplicațiile de pe cel vechi prin funcția de clonare. Ia doar lista de apeluri, mesaje, contacte, și treci manual prin aplicațiile pe care chiar le folosești zi de zi , și eventual odată pe lună. Nu ai nevoie de Booking.com, Airbnb, sau CheckMyFlights în această perioadă.