Serios, cât de aproape, sau de departe stai de televizor? E o întrebare pe care cred că ți-o pui atunci când vrei să îți cumperi un televizor nou, și de fiecare dată estimezi o distanță probabil mult prea mare, în funcție de ce ți-au spus părinți când erai mic: ”Nu mai sta așa aproape de televizor! Îți strici ochii” Probabil era adevărat în cazul televizoarelor cu tub, nu știu ce să spun. Am avut pe masă două sau trei monitoare cu tub gigantice atunci când LCD-urile erau prea scumpe ca să ni le permitem. Nu am fost un copil prea cuminte și încă am vedere 100%.

Diagonala televizorului x 1.5

Răspunsul este destul de simplu, înmulțește diagonala televizorului cu 1.5X. La 55 de inci de exemplu adică 139 de centimetri, distanța minimă, aș spune chiar ideală este de 2.08 metri. Producătorii spun că ar trebui să faci acest calcul cu 2.5X, adică 3.47 metri. Nu este distanța ideală, ci cea maximă pentru o vizionare optimă. Așadar, dacă poți pune-l la 2 metri, dacă nu, puțin mai departe dar nu foarte departe dacă vrei totuși să te bucuri de o experiență cinematică de calitate.

Gândește-te la cât de mare este ecranul într-o sală de cinematograf și cât îți acoperă din spațiul vizual. De asemenea gândește-te la cât de aproape ții telefonul mobil atunci când te uiți la un videoclip, chiar și pe orizontală că așa te-a obișnuit Facebook, Instagram, IGTV, Snapchat, TikTok și alte platforme decedate de multă vreme cum era Vine.

Nu îl așeza prea sus

Televizorul nu trebuie să stea pe o comodă TV de un metru înălțime, așa cum ne-au obișnuit părinții. Nu e vina lor, pe vremea aceea mobila nu era gândită pentru a pune televizorul pe ea. Mulți dintre noi am rămas însă cu această impresie și ne mai agățăm televizorul la un metru și jumătate de podea, ori îl punem deasupra șemineului. Nu e deloc plăcut să stai cu ochii pe tavan, mai ales că te pricopsești cu dureri de gât. Da, de la poziția inuman de înaltă a televizorului te doare gâtul.

Regula de trei simplă aici este să așezi televizorul la înălțimea corectă în funcție de înălțimea canapelei. Privirea ta, atunci când stai așezat, sau ”răstignit” pe canapea, trebuie să ajungă exact în centrul televizorului. Poate puțin mai jos, doar puțin. Așa nu va trebui să îți miști ochii pe verticală prea mult. E mai obositor decât mișcatul ochilor pe orizontală. Încearcă de 50 de ori și te convingi.

Nu îl așeza perpendicular cu fereastra

Nu vrei ca toată lumina să ți se reflecte în ecranul televizorului. Lumina soarelui, reflexii de la luminile de pe stradă (deși mă îndoiesc că sunt atât de puternice) îți vor strica toată experiența. Toate televizoarele au un panou lucios. Mai mult sau mai puțin lucios, dar lucios. Asta ca să crească contrastul și luminozitatea și să afișeze culori mai bun, lucruri pe care le căutăm cu toții la un televizor nou.

Modelul prezentat de noi, acest LG NanoCell rezolvă o mare parte din această problemă. Tehnologia NanoCell îl ajută să nu reflecte atât de multă lumină, dar mai ales permite vizionarea optimă a imaginii din orice unghi este privit. Adică prietenii tăi care stau mai în laterale pe canapea vor avea parte de aceeași experiență.

Abonează-te la Cavaleria.ro pe Youtube

You Might Also Like

2 Comments

  1. 1

    Salutare Dl.Radu Neagu! In legatura cu videoclipul “La ce distanța trebuie sa stai față de televizorul din sufragerie”,a-ți spus ca la un televizor oled sau qled de 65 de inch are 1,4 m diagonala,greşit 65de inch x 2,54cm = 1,65m. Salutare şi o zi buna în continuare !!!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.