Ca în fiecare început de an, v-am prezentat cele mai tari invenții tehnologice pe care le-am găsit la CES, Consumer Electronics Show. 2020 nu a fost excepție, așa că am adunat toate clipurile într-un singur loc.

Mini roboții inteligenți, Samsung Ballie, BotAir

Abonează-te la Cavaleria.ro pe Youtube

Care este primul lucru la care te gândești când auzi cuvântul Ballie? La o bilă, desigur! Samsung Ballie este cel mai nou roboțel / asistent personal care te urmărește prin casă, îți spune calendarul, pornește orice gadget conectat la WiFi și la rețeaua Samsung Smart Things și eventual comandă și ceilalți roboți să facă curățenie prin casă.

Ballie este practic o bilă cu niște motorașe și cu ceva inteligență artificială pe care o accesează rapid de pe un server de departe. Are cameră cu recunoaștere facială, ca să îți cunoască preferințele tale personalizate, senori de mișcare și infraroșu și își face o hartă cu întreaga casă pentru a naviga cât mai ușor. În plus, se duce și singur la încărcat atunci când rămâne fără baterie.

Din segmentul de Smart Home mai face parte și un alt roboțel, mai mare și mai ciudățel. Este un purificator de aer și sterilizator cu UV, și primește comenzi de la Ballie, care vede unde faci curat și apoi îl cheamă pe acesta din urmă să purifice și aerul. Este o idee mai mult decât interesantă. Eu am de exemplu un purificator de aer acasă, pe care îl mut dintr-o cameră în alta atunci când stau mai mult într-un loc. Dacă s-ar plimba singur prin casă ar fi mult mai util, mai ales atunci când sunt plecat.

TV-ul de 7 metri ce consumă 9000W – Samsung The Wall

Acesta este televizorul de 7.41 metri ce consumă doar 9000W pe oră. Și poate fi și mai mare de atât, depinde doar de tine și de cât de mare ai peretele în sufragerie. Sau pe clădirea vecină. Samsung The Wall este un televizor modular de tip MicroLED, compus din panouri cu o rezoluție de 960×540 pixeli. 16 astfel de panouri au o rezoluție 4K, iar ce am văzut noi la CES, monstrul de 7 metri ajunge la o rezoluție de peste 16K.

Ce este mult mai spectaculos la acest televizor este că poate fi montat oriunde și oricum. Nici măcar nu trebuie să respecți formatul de 16:9 ci poți să îmbraci stâlpii dintr-o clădire sau să îl pui sub ce formă vrei tu. Acum, consumul de 9000W se aplică pentru panoul de 300 de inci văzut de noi, cele 16 module necesare rezoluției 4K ajung la doar un consum de 230W dacă îl ții la luminozitate maximă.

Ce m-a surprins este cât de bine se îmbină panourile, abia dacă le poți vedea cu ochiul liber dacă te apropii de ele. Nu te deranjează sub nici o formă, nici dacă îl instalezi la tine în dormitor și stai la un metru de el. Nu, nu îți mai pune televizor în dormitor, nu ai idee cât de bine dormi dacă nu te uiți la un ecran luminos înainte să pui capul pe pernă.

Abonează-te la Cavaleria.ro pe Youtube

FARADAY FUTURE 91

Faraday Future este ca o pisică doar că cu ceva mai multe vieți. A consumat-o de mult pe cea de a noua și asta pare să fie cea lungă. George a avut ocazia să se plimbe cu FF91 la CES deși eu știam că acest mic start-up auto era îngropat de ceva vreme.

Compania a fost înființată în 2014 de Jia Yueting, miliardar chinez fondator și pentru LeEco. Sediul este în Los Angeles și e locul în care lucrează aproape 300 de angajați. După doar 3 ani aveau deja un prototip funcțional pe care l-am văzut la CES în 2017. În primele zile de târg, FF a primit aproape 65000 de rezervări.

Același an în care ar fi trebuit să înceapă primele livrări dar evident nu s-a întâmplat asta. Producția trebuia să se facă într-o fabrică făcută de la zero în nordul orașului Las Vegas, dar nici asta nu s-a dus la bun sfârșit. În cele din urmă, FF91 va fi produs într-o fostă uzină Pirelli. Faraday a primit șansa pe care o merita după o investiție de 854 de milioane de dolari.

Nu știu încă prețul final pentru FF91, dar mă aștept la vreo 200.000 de dolari, cel puțin.

Abonează-te la Cavaleria.ro pe Youtube

Ford Mustang MachE, Nissan Ariya, Mercedes AVTR și drona Hyundai

CES este cel mai mare și important eveniment de tehnologie din lume. Și cum mașinile devin gadgeturi pe roți, dintr-odată Las Vegas devine mai interesant decât Paris, Geneva sau Detroit.

Mustang Mach E nu e chiar nou dar îl văd pentru prima dată în tablă și cauciucuri. Îmi place cum arată dar nu mă încântă că folosește numele Mustang pentru un eventual succes. Vine pe piață la sfârșitul anului.

Nissan Ariya este o altă apariție interesantă. A treia mașină electrică de la producător arată bine, vine și cu două motoare și autonomie mult mai mare decât Leaf.

Abonează-te la Cavaleria.ro pe Youtube

Robotul construit să joace Ping-Pong

Omron face echipamente medicale excepționale. Dincolo de termometrele și tensiometrele pe care le avem cu toții pe acasă, sunt ași în robotică. La CES, de vreo 4-5 ani fac demonstrații cu Forpheus, un robot făcut dintr-un braț robotizat, camere și senzori. Dacă-și pune mintea cu adversarul din celălalt capăt al mesei, ar putea să-l bată destul de lejer.

Folosește camere speciale ca să recunoască mișcările adversarului, o alta recunoaște mingea și-i poate estima unde o să cadă pe masă ca să-și pregătească lovitura. Și dă destul de tare.

Faza mișto e că învață în același timp cu tine. Nu ți-o dă ca la campionatul mondial de la început și îți face o evaluare. În funcție de rezultatul evaluării joacă cu tine ca atare.

Abonează-te la Cavaleria.ro pe Youtube

Laptop-ul Cavaleria.ro, cel mai mare și mai rapid SSD, ”jucării” de la ASUS

Acesta este ”laptop-ul Cavaleria.ro” sau cel puțin o idee despre cum ar putea arăta! Glumesc, este un laptop de la ASUS, de gaming, de 14 inci, ROG Zephyrus G14, ce are un afișaj LED pe capacul display-ului. O idee interesantă dacă vrei să te pui la un joc pe care îl așteptai de mult iar pe capacul acestuia să scrie NU DERANJAȚI, MĂ JOC. M-a surprins însă că într-o carcasă atât de mică și de ușoară au reușit să strecoare componente de ultimă generație, o combinație interesantă dintre un procesor AMD și o placă grafică de la NVIDIA.

Al doilea gadget pe care l-am văzut la CES este un adaptor pe USB-C pentru cel mai mic SSD portabil. Poți pune înăuntru și unul de 10 TB și așa poți downloada, de exemplu, toată colecția de clipuri de pe Cavaleria.ro sau Buhnici.ro și să le vizionezi când vrei și unde vrei tu. Și chiar pe orice dispozitiv vrei pentru că este compatibil și cu un telefon sau o tabletă de generație nouă. Frumos, nu? Așa spune și George care deja caută prețurile lângă mine.

O altă jucărie, pentru profesioniștii care folosesc un desktop este un adaptor de doar patru SSD-uri de tip M.2, unde poți stoca ”doar” 40 TB la o viteză fabuloasă de 18.000 MB pe secundă. Ai citit bine, 18 GB pe secundă, și nu, nu am pus din greșeală B mare în loc de b mic.

Mai avem pe listă routere mici și mari cu cel mai nou standard WIFI 6, un laptop cu două ecrane precum este cel de la George, dar de 14 inci, un superb monitor de 32 de inci pentru editare video și foto care suportă HDR10, este extrem de luminos și funcționează la 120 Hz și desigur, laptop-uri și sisteme de gaming sau pentru productivitate ori editare.

Acestea sunt toate ”jucăriile” pe care le-am găsit în standul celor de la ASUS la CES2020.

Abonează-te la Cavaleria.ro pe Youtube

Cum va arăta o mașină peste 10 ani – BMW I Interaction Ease

De-ndată ce nu o să mai avem volane și scaune ce o să facem în mașini? Cum va drumul spre muncă? Cum va arăta interiorul fără butoane? Cum o să controlăm clima fără celebra rotiță?

Păi e simplu. Folosim privirea, palma și comenzile vocale. Oricât de îndepărtat pare acest interior a lui I Ease, trebuie să știi că tehnologiile prezentate în el există deja doar că n-au fost puse niciodată laolaltă. M-a impresionat parbrizul care la o atingere de buton poate să devină opac și se poate umple de conținut interesant la o simplă comandă vocală. E practic un head-up display cât toată diagonala geamului.

Și scaunele sunt interesante, pline cu microleduri și pot lua poziția cea mai confortabilă de transport: Zero-G.

Abonează-te la Cavaleria.ro pe Youtube

Segway S-Pod, fotoliul cu roți

Deși poate e greu de realizat acum, Segway a schimbat radicalul modul în care ne raportăm la transport în orașe. Ei sunt părinții acestui trend al electrificării vehiculelor mici. Când zic ei mă refer doar la fondatorul Segway, Dean Kamen. Primul model de Segway purta numele de Segway HT, adică Human Transporter. Te duce inevitabil cu gândul destul de mult în viitor. 2001 este anul în care a apărut primul Segway.

Compania a fost cumpărată în 2015 de Ninebot, o companie chinezească din Beijing. Și-mi place că cel mai nou produs al lor, S-Pod nu se îndepărtează de planul inițial. Putem să facem câte glume și meme-uri vrem cu S-Pod, este o invenție utilă. NU o să-l folosim pentru navetă ci va fi util persoanelor cu dificultăți în deplasare prin centre comerciale, spitale, școli și așa mai departe. Nu e de sărit borduri cu el cum nu e bun nici pentru polo cu S-Pod.

Produsul e încă în faza de testare și va apărea abia anul viitor. Din păcate nu am prins demo cu el pentru că s-a stricat fix înainte să ajung eu la standul Segway. Și-n același timp nici pe canalul de Youtube Segway nu există demonstrații.

Abonează-te la Cavaleria.ro pe Youtube

Cele mai ”fresh” laptop-uri de la CES2020 – AVITA

Sunt 100% sigur că nu ai auzit de Avita. Mai mult de atât, că sunt una dintre cele mai mari fabrici din China și că produc laptop-uri pentru multe dintre brand-urile cunoscute. Ei bine, anul acesta au zis că e momentul să își încerce și ei norocul la CES și au venit cu trei modele, cu prețuri începând cu 500 de dolari. Spre surprinderea mea, cel mai mare și mai puternic dintre ele costă doar 1300 de dolari, și asta cu un Core i7 din ultima generație, un SSD de 512 GB și nu mai puțin de 16 GB memorie RAM.

Iar touchpad-ul.. e imens! Cred că este cel mai mare din câte am văzut până acum. Acum, la capitolul construcție nu am fost prea încântat de calitatea tastaturii, acesta ar fi singurul minus pe care l-am văzut în cinci minute de jucat cu ele. Ecranele sunt bune, au o rezoluție decentă, FullHD, touchpad-ul este foarte bun, iar la design nu am nimic de comentat. Este diferit și aș putea spune chiar îndrăzneț, într-o eră în care toți vor să construiască balamale cât mai mici, AVITA le ascunde în laptop-urile lor printr-un artificiu de design.

Abonează-te la Cavaleria.ro pe Youtube

Barisieur e cel mai interesant aparatul de cafea

1 milion de dolari a strâns Barisieur pe rețelele de crowdfunding. Și-nțeleg de ce. Arată ca niciun alt filtru ori aparat de făcut cafea.

În primul rând este vândut ca alarmă. Programezi ora, lași apa și cafea măcinată și vei fi trezit de miros. Tot procesul de făcut cafea e un spectacol.

Barisieur costă 445 de euro pe Amazon.

Abonează-te la Cavaleria.ro pe Youtube

Cel mai ”tare” accesoriu pentru Apple – Linedock

Acesta este cel mai ”tare” accesoriu pentru Apple, punct. Jucăria asta mică nu este ieftină, dar face tot ce ți-ai dori de la un docking station pentru un laptop. Există două versiuni, una de 13 inci și una de 15 inci, desigur, pentru cele două tipuri de MacBook Pro. La interior are o baterie suficient de mare pentru o încărcare completă pentru fiecare din cele două laptop-uri și toată conectica de care ai avea nevoie vreodată. USB-C, cititoare de carduri rapide, porturi de USB 3.0 și desigur, HDMI. Unul sau două după caz, poate vrei să te conectezi la două monitoare deodată. De ce? Pentru că ești un profesionist și înțelegi că dacă ai mai mult spațiu de lucru atunci poți fi mai eficient și mai precis.

Nu știu un preț pentru ele pentru că, după cum bine știm, produsele de la CES nu ajunt toate în magazine. Cel puțin nu atât de repede pe cât ne-am dori. Linedock este înă un concept bun, și probabil îl vom putea comanda de pe Amazon.com cu ivrare în România. Probabil.

Abonează-te la Cavaleria.ro pe Youtube

Ochelari cu realitate augmentată – Vuzix Blade

Realitatea augmentată este una dintre cele mai mari promisiuni ale tehnologiei. E promisiunea că lumea reală se amestecă cu cea virtuală nu doar pentru jocuri ci și ca să ne facă viața mai bună. Am tot văzut încercări de la Apple, Samsung sau Google dar parcă nimic n-a ajuns încă în mainstream.

Anul acesta la CES am văzut cu adevărat ceva interesant, Vuzix Blade. Sunt destul de micuți dar rulează un Android pe care poți să vezi un Netflix sau un film pe Prime Video. Ba mai mult, funcționează și ca translator instant, adică o să ai în față subtitrări.

Abonează-te la Cavaleria.ro pe Youtube

Dozatorul de vin – Invineo

Iată-ne din nou cu un produs cel puțin inedit: dozatorul de vin. Adică un aparat care păstrează, răcește apoi mai toarnă un păhărel.

Invineo este un aparat pe care îl poți folosi în hoteluri dar e bun și acasă dacă ai câteva mii de euro ca să-l cumperi. Nu e alimentat cu sticle ci cu tuburi speciale în care intră 2L de vin.

Partea bună e că vinul poate fi păstrat până la două săptămâni după desfacere. Așadar poți să începi mai multe sticle de vin fără griji. După câteva zile vinul va avea același gust.

Abonează-te la Cavaleria.ro pe Youtube

MyFood – sera conectată la internet

Tehnologia își face loc în orice colț al casei și chiar și-n grădină. Proiectul MyFood folosește tehnologia la maximum. E un startup franțuzesc care promite că la 8000 de dolari îți poate da cel mai deștept solar de grădină.

În primul rând este o grădiniță sustenabilă. Are panouri solare pe care le folosește pentru pompele de apă și iluminat. Senzori de umiditate în pământ ca să comande când să ude plantele dar și de temperatură, ca să știe dacă să pornească soba pe peleți dacă e prea frig, ori acoperișul dacă e nevoie de aer proaspăt.

Dacă vrei propria ta seră, de la MyFood, să știi că îți va fi livrată exact așa cum o vezi în aceste imagini.

Abonează-te la Cavaleria.ro pe Youtube

Acesta este cel mai mare monitor de gaming pe care l-am văzut. Pe deasupra are și un panou OLED și poți conecta la el și un gadget separat cu care să îi controlezi setările de 100 de ori mai repede decât în meniurile învechite ale monitoarelor.

Înainte să trecem la bestia de gaming, am observat frățiorul său mai mic. Pe nume Viewsonic Elite XG270QC. Acest monitor de 27 de inch are un panou de tip VA, adică oferă un unghi de vizibilitate bun, are culori mai mult decât decente, deși nu la fel de bune cum putem regăsi într-un panou de tip IPS, dar dacă e să vorbim despre cifre, atunci află că rata lui de refresh este de 165 hz. În alte cuvinte, dacă PC-ul tău poate duce un joc video la 165 de cadre pe secundă, imaginea va fi extrem de fluidă și în shootere cel puțin, vei simți o diferență enormă între standardul de 60hz. Iar după părerea lui Codrin, 27″ este mărimea ideală pentru o rezoluție de 2560 x 1440 când vine vorba de gaming. Prețul în America ajunge între 400 și 500 de dolari.

Acum să revenim la evenimentul principal al spectacolului, monitorul, nu televizorul, cu display OLED de 55 de inch, Elite XG550, un monitor care momentan nu există… Și dacă mă uit foarte atent la ce face LG cu televizoarele OLED, adică vine cu suport pentru 120 HZ și Nvidia G-Sync doar cu un update de software, mă pune pe gânduri dacă alt producător va mai veni pe piață cu un monitor OLED de gaming.

Această bestie ar trebui să ofere cea mai bună experiență de gaming posibilă, între 1500 și 3000 dolari. Încă nu știu nici ei prețul la care va fi disponibil pe piață. Mizez mai degrabă pe 1500 dacă vor să fie realiști.

Abonează-te la Cavaleria.ro pe Youtube

Cum să răcești băutură în câteva secunde

Juno este unul dintre primele produse mișto pe care le-am văzut la CES. Nu reinventează fizica ci o folosește la maximum pentru un aparat care poate răci o bere, un suc sau un în vin în câteva secunde. Folosește transferul de căldură, o centrifugă și un mic bazin de apă. Și faza tare, dacă pui o bere sau un suc la răcit și e agitat prin centrifugă, n-o să sară pe tine.

Răcitorul, cel mai cool, așa cum spune compania are deja pagină dedicată pe indiegogo. În doar câteva ore de la deschidere a strâns aproape jumătate din targetul de 100.000 de dolari.

Abonează-te la Cavaleria.ro pe Youtube

Barmanul pe care poți să-l iei acasă, Bartesian

Un mare fan de mojito îți scrie aici și-ți spun din proprie experiență că este foarte greu să faci două băuturi cu același gust. Cât rom să pui? Am pus suficient zahăr? Parcă mai mergea niște mentă. Bine, poți să măsori în pahare gradate dar îți ia mai mult să faci băutura decât s-o bei.

La CES am găsit însă aparatul ideal care face cocktailuri cu o capsulă specială cu arome și-și trage singur băuturile. Poți alimenta cu până la patru sticle.

Abonează-te la Cavaleria.ro pe Youtube

Cea mai deșteaptă oglindă

Printre multele gadgeturi și tehnologii smart care atrag în special interesul bărbaților, am găsit și câteva jucărele extrem de interesante dedicate femeilor. Printre acestea se numără LULULAB, o oglindă smart. Nu trebuie decât să-ți scanezi fața cu ajutorul Lumini Home, iar aceasta îți oferă informații despre riduri, roșeață, pigment, sebum, acnee și pori. Nu doar că te scanează și îți spune cum stai cu acești parametrii, dar te ajută și să îmbunătățești anumite lucruri. Mai mult decât atât, oglinda îți arată zonele exacte unde ai nevoie de îngrijire suplimentară. De exemplu, dacă ai probleme cu sebumul, aceasta îți arată cu exactitate zona respectivă, deci știi unde ai avea nevoie de anumite îmbunătățiri. În plus, îți poate spune la finalul scanării și analizării ce poți face pentru a-ți îmbunătății calitatea tenului. Îți oferă chiar sfaturi legate de o rutină care să te ajute să primești un scor mai bun data viitoare. LULULAB oferă de asemenea o mulțime de alte dispozitive pentru ingrijire.

Abonează-te la Cavaleria.ro pe Youtube

Apa din aer, imprimanta de tatuaje și arbitrul care nu fură, prima zi de CES 2020, Las Vegas

CES e cel mai important târg  de tehnologie din lume. Peste 200.000 de vizitatori din întreaga lume, 4500 de startupuri și companii mari pe vreo 27 de hectare de spațiu de expoziție. De când vin la CES, n-am făcut în nicio zi mai puțin de 20.000 de pași.

Astăzi am fost la CES Unveiled, un pre-show înaintea târgului mare. Aici sunt alese pe sprânceană 200 de produse inedite ori tehnologii noi. Și confirm că am văzut câteva lucruri cel puțin ciudate: măsuță specială pentru pat cu încărcător wireless, suport de pahar și boxe wireless, coolerul instant de băuturi și frânele pentru role. Plus alte câteva care au încăput aici:

Abonează-te la Cavaleria.ro pe Youtube

Acestea sunt tehnologiile pe care le-am văzut și ni s-au părut cele mai interesante de acolo. Dar vrem să știm și părerea voastră. Care sunt preferatele voastre din ce v-am arătat? Lăsați opiniile în secțiunea de comentarii și până data viitoare, numai bine.

You Might Also Like

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.