Stați liniștiți, nu ați pierdut nicio piesă de Goldoni. De fapt, s-a mai jucat un act dintr-o farsă la Cotroceni. Păcăliți sunt românii care așteptau un răspuns serios la problema legată de reducerea contribuțiilor sociale. Președintele i-a chemat pe premier și pe ministrul Finanțelor la consultări, dar rezultatul a fost mai mult decât un eșec.

Au venit nepregătiți, nu au avut rezolvări“, a pufnit Traian Băsescu. “A avut un ton bădărănesc” a strigat Victor Ponta. “Minte”, a răspuns președintele. Într-un acces de furie a făcut ceva nemaîntâlnit, a dat televiziunilor filmarea întregii întâlniri din care am văzut cum ministrul Finanțelor a făcut de râs masteratul pe care l-a luat la Harvard. Pur și simplu nu a avut răspunsurile necesare. Premierul a părut un elev scos la tablă cu lecția neînvățată. A privit tavanul, s-a uitat mirat la președinte și a spus “vedem cum facem, o să fie bine”.

Victor Ponta și Ioana Petrescu au fost “Conu Leonida și Coana Efimița, Tanța și Costel, Iri și Moni în mizerie” a scris Cristian Tudor Popescu într-o descriere epocală a întâlnirii. Scena de mahala de la Palat a continuat peste două zile, când premierul a simțit nevoia să se afunde și mai mult. “Îmi pare rău și am făcut o greșeală că m-am dus la Cotroceni. Când te bagi în cocină, te mănâncă porcii.” Președintele a raspuns tot cu un exemplu din Ferma Animelelor. L-a amenințat pe premier că face publice și alte înregistrări ale întâlnirilor dintre ei, care arată că Victor Ponta este “pisicuț” când se întâlnesc doar ei doi.

Într-un final, prim-ministrul a spus și de unde are de gând să acopere gaura celor peste cinci miliarde de lei pe care o face în buget reducerea CAS. Mai interesează pe cineva?

You Might Also Like

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *